Salvamontiştii avertizează asupra riscului de avalanşe în zonele cu cornişe de zăpadă în Retezat, iar la Bâlea Lac zăpada a ajuns la 130 de cm.
Meteorologii avertizează că este risc însemnat de producere de avalanşe în zona turistică Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, unde se înregistrează şi cel mai mare strat de zăpadă din judeţ, de 130 de centimetri, potrivit unui informări remise vineri, Agerpres, de către Centrul Regional Meteorologic Transilvania-Sud.
Risc însemnat de avalanşe înseamnă un risc de gradul trei pe o scară de la unu la cinci. Sub 1.800 de metri altitudine în munţii Făgăraş, riscul de avalanşe este moderat, adică de gradul doi.
"Chiar şi în condiţii de supraîncărcări slabe, cu turişti sau schiori, structura de tip placă din partea superioară se poate rupe, putând genera astfel avalanşe de dimensiuni medii sau chiar mari pe pantele înclinate", precizează meteorologii.
Excursiile de sâmbătă
Turiştii care merg sâmbătă la Bâlea Lac se pot aştepta la o vreme frumoasă, cu o temperatură maximă de plus cinci grade Celsius.
Pasionaţii sporturilor de iarnă sunt rugaţi să întrebe salvamontiştii de la Bâlea Lac, în ce zonă pot schia sau se pot da cu placa, ca să evite să fie victimele unei avalanşe. La Bâlea Lac există o echipă permanentă de salvamontişti, care îşi au baza chiar lângă staţia meteo.
Accesul la Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina, de la Bâlea Cascadă, un drum dus - întors costă 60 de lei de persoană. Principala atracţie turistică în această perioadă este Hotelul de Gheaţă, singurul de acest fel din Sud-Estul Europei, vizitat anual de mii de turişti din toată lumea. Cine doreşte doar să viziteze Hotelul de Gheaţă, o poate face contra sumei de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii.
Retezat, Parâng şi Vâlcan
Salvamontiştii avertizează asupra riscului de avalanşe în zonele cu cornişe de zăpadă din masivele Retezat, Parâng şi Vâlcan, turiştii care doresc să plece pe traseele de munte fiind sfătuiţi să întrebe la refugiile Salvamont despre starea acestora.
"Există risc de avalanşă în zona înaltă din cauză că s-a format un strat periculos de zăpadă în zonele de cornişe. Dacă se intră în aceste cornişe, ele pot pleca la vale şi pot declanşa avalanşe", a declarat vineri şeful Salvamont Straja-Lupeni, George Resiga. Potrivit acestuia, pericolul de avalanşe este prezent în toate masivele muntoase cu zăpadă, începând cu altitudini mai mari de 1.300 de metri.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News