Risi e Bisi, rețeta simplă în post, pe gustul tuturor

FOTO: captura video : YouTube @Skinny Spatula
FOTO: captura video : YouTube @Skinny Spatula

O rețetă simplă, potrivită atât pentru cei care țin post, dar și pentru vegetarieni.

Ingrediente

1 ceapă

1 cățel de usturoi

1 legătură de pătrunjel

2 linguri de ulei de măsline

250 grame de orez cu bobul rotund, ideal pentru risotto

1 litru de fond de legume (supă concentrată de legume realizată din ceapă, morcovi, țelină, păstârnac, pătrunjel)

150 grame mazăre congelată

2 linguri unt

sare și piper după gust

coaja rasă și sucul de la o lămâie.

Mod de preparare

Ceapa și usturoiul se taie mărunt, la fel și frunzele de pătrunjel.

Într-o oală mare se încinge uleiul de măsline și se călesc ceapa și usturoiul până capătă un aspect sticlos. Se adaugă orezul de risotto, care întâi a fost spălat în cel puțin două ape și lăsat să se scurgă, și se mai lasă încă  două minute la călit.

Fondul de legume se obține din legumele tocate mărunt, iar proporția recomandată este de o parte de legume și două părți de apă. După ce legumele sunt fierte, supa se pasează și se obține o supă concentrată, potrivită pentru orez sau sosuri albe.

Orezul se ”stinge” cu puțin fond de legume și se lasă până aproape de fierbere. Se toarnă fondul de legume fierbinte până când orezul este complet acoperit.

Se lasă să fiarbă, amestecând, până când lichidul aproape s-a evaporat. Din când în când se mai adaugă fond de legume și se lasă să fiarbă aproximativ 20 de minute, amestecând până când orezul este fiert al dente. După aproximativ jumătate din timpul de fierbere se adaugă mazărea.

Se ia de pe foc oala cu risotto și se adaugă untul, amestecând ușor pentru încorporare. Se asezonează cu sare, piper, coaja și sucul de lămâie.

Se decorează cu pătrunjelul tăiat mărunt.

Poftă bună!

Beneficiile consumului de orez cu legume

Orezul este bogat în carbohidrați, considerat un combustibil, vitamine din complexul B-urilor și fier, precum și fibre. Orezul furnizează energie, promovează creșterea masei musculare, tratează li previne probleme gastrointestinale, cu rol anti-inflamator.

Trebuie reținut faptul că orezul are un indice glicemic (IG) de 89, adică un indice glicemic mare. IG-ul măsoară modul în care alimentele care conțin carbohidrați cresc glicemia, astfel, un aliment cu un IG ridicat va crește glicemia mai mult decât un aliment care are un indice glicemic scăzut sau mediu.

Din aceasta a doua categorie fac parte majoritatea fructelor, legumele care nu conțin amidon și morcovii, precum și cartofii dulci, porumbul, mazărea, leguminoasele și lintea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel