Ritli Ladislau: Voi încerca să îmbunătăţesc finanţarea sistemului sanitar

ritli_ladislau sustinut de UDMR Bihor
ritli_ladislau sustinut de UDMR Bihor

Medicul orădean Ritli Ladislau, propus de UDMR Bihor ca ministru al Sănătăţii, afirmă că, dacă va fi numit în funcţie, priorităţile sale vor fi continuarea proiectelor începute de Cseke Attila, normalizarea relaţiei dintre minister şi CNAS, precum şi îmbunătăţirea finanţării sistemului sanitar.

"Pentru că sunt clinician, mă întâlnesc zilnic cu pacienţii şi, din acest motiv, ştiu foarte bine ce trebuie făcut, din partea cealaltă a lanţului de factori care compun sistemul sanitar", a declarat dr. Ritli Ladislau, conform Mediafax.

Ritli a afirmat că l-a susţinut pe ministrul demisionar Cseke Attila, astfel încât va continua proiectele începute de acesta, dar va încerca şi să îmbunătăţească relaţia dintre minister şi CNAS, în scopul creşterii finanţării sistemului.

"L-am susţinut pe domnul Cseke, pentru că am fost încântat de multe dintre măsurile pe care acesta le-a luat, în special de cele care au vizat descentralizarea sistemului şi trecerea unor decizii în mâna autorităţilor locale. Ca urmare, trebuie să continuu foarte multe dintre aceste proiecte. Pe de altă parte, dacă voi fi numit la conducerea Ministerului, voi încerca să îmbunătăţesc finanţarea sistemului medical, împreună, desigur, cu ceilalţi factori politici, pentru că aceasta este o decizie politică. Ştiu că este monoton de spus, dar acesta este adevărul, căci cei care răspund de acest domeniu, dacă nu au şi instrumente financiare pentru îmbunătăţirea sistemului, nu reuşesc să-l modernizeze. În fine, aş vrea să se normalizeze relaţia cu CAS, această relaţie trebuie să fie una normală, de colaborare, nu de antagonism", a a mai spus dr. Ritli Ladislau.

Consiliul Operativ al UDMR Bihor l-a propus oficial în funcţia de ministru al Sănătăţii pe medicul Ritli Ladislau, care este directorul medical al Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea a declarat preşedintele executiv al filialei, Szabo Odon.

"Domnul doctor Ritli Ladislau este propunerea noastră oficială, pe care am decis-o în discuţiile de la sfârşitul săptămânii trecute. Am avut şi alte variante, dar aceasta este propunerea noastră clară şi oficială", a conchis acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel