Mircea Geoană a detaliat ce trebuie să prevadă legislația românească împotriva dronelor rusești

foto: Agerpres
foto: Agerpres

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat marți, faptul că „în România mai este puțin de muncă” în ceea ce privește legislația din domeniul apărării antiaeriene, necesară doborârii dronelor rusești care intră ilegal în spațiul aerian al țării noastre.

Alegeri prezidentiale 2024

„Pentru a fi totul clar, în cazul unei situații de urgență, trebuie să știm cine are autoritatea să intervină, cum se lucrează cu NATO, cât de multe din forțele românești se implică și cum trec ele sub comanda NATO”, a spus înaltul oficial, într-o intervenție la Radio ZU.

El a precizat că NATO tratează fiecare incident în parte „în mod serios”.

„Avem informații în timp real despre astfel de incidente. Împreună cu Aliații vom discuta aici, la NATO, un mecanism clar: cine ce face, în ce ordine și cu ce autorizație. Este, dacă vreți, un fel de bucătărie procedurală pe care trebuie să o facem împreună cu toți aliații, pentru a fi siguri că orice incident e tratat cu seriozitate.

Dacă e ceva grav, să reacționăm cu toată forța NATO, dacă e doar un incident, să fim siguri că nu sărim calul și nu ne transformăm în ceva și mai complicat.”, a punctat Mircea Geoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel