Autorităţile au transmis mesaje Ro-Alert după ultimele atacuri cu drone asupra porturilor dunărene din Ucraina.
Tulcenii din opt localităţi aflate la graniţa româno-ucraineană au început să primească mesaje RO-ALERT în cazul atacurilor cu drone ruseşti pe teritoriul ucrainean, în noaptea de marţi spre miercuri fiind transmis un prim mesaj, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta.
Mesajul a fost transmis în jurul orei 1,00 populaţiei din oraşul Isaccea şi din comunele Luncaviţa, Grindu, Ceatalchioi, Chilia, Somova, Pardina şi Văcăreni.
"Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori. Durata estimată: 90 de minute", se menţionează în mesajul RO-ALERT.
ISU Delta nu a primit până acum mesaje potrivit cărora în urma atacurilor ruseşti în Ucraina să fi fost semnalate incidente pe teritoriul României.
Decizia privind emiterea unor mesaje RO-ALERT în cazul atacurilor ruseşti asupra porturilor dunărene din Ucraina a fost luată la finele săptămânii trecute de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, după ce autorităţile au confirmat că elemente dintr-un aparat de zbor care poate fi asimilat unei drone ruseşti au căzut pe teritoriul comunei tulcene Ceatalchioi, scrie Agerpres.
Ministerul Apărării Naţionale a început marţi lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei în localitatea Plauru din judeţul Tulcea.
În conformitate cu Hotărârea nr. 31 din 7 septembrie 2023 privind adoptarea unor măsuri de protecţie pe teritoriul naţional din imediata vecinătate a zonei de conflict din Ucraina, emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Apărării Naţionale a început marţi, 12 septembrie, lucrările de amenajare a spaţiilor de protecţie a populaţiei la nivelul localităţii Plauru din judeţul Tulcea, se arată într-un comunicat al MApN transmis AGERPRES.
Lucrările sunt executate de un detaşament format din aproximativ 50 de militari de la Brigada 10 Geniu, care acţionează cu 20 de mijloace tehnice, pentru instalarea a două adăposturi din elemente prefabricate din beton, precum şi pentru executarea lucrărilor de amenajare aferente, precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu