Roșia Montană-UNESCO. Vlad Alexandrescu (USR): O minciună

Senatorul USR Vlad Alexandrescu consideră că asocierea clasării UNESCO a Roşiei Montane cu imposibilitatea exploatării aurifere reprezintă o minciună, precizând că "miza" clasării siturilor româneşti în patrimoniul mondial înseamnă monitorizare atentă la nivel internaţional, lucru de care Guvernul Tudose s-ar "teme". 

"Am avut un sentiment de halucinaţie când am vazut declaraţiile premierului Tudose, care ne-a acuzat că noi am văzut o libelulă acolo la Roşia Montană şi că, dacă am fi lăsat libelula în ţară, ar fi putut să vină nişte domni să declare că libelula a murit şi că nu a lăsat urmaşi. Doar că au fost câţiva tehnocraţi care au dus libelula la Paris, la UNESCO, şi de acolo e mai greu să o scoatem. Acestea au fost declaraţiile premierului Tudose.(...) Faptul că situl ar fi clasat la UNESCO nu adaugă nimic faţă de clasarea pe care noi am dat-o de categorie A a listei naţionale a monumentelor istorice. (...) Avem legislaţie naţională, ea e suficientă pentru a îngrădi exploatarea astfel încât sa respecte patrimoniul. A asocia clasarea UNESCO cu imposibilitatea exploatării aurifere este o minciună. Clasarea UNESCO nu aduce un grad legal suplimentar de protecţie, ci doar monitorizează protecţia pe care, legal, autorităţile române sunt obligate să o dea patrimoniului istoric", a afirmat Alexandrescu miercuri într-o conferinţă de presă a USR susţinută la Palatul Parlamentului. 

Roșia Montană-monument istoric din 2015

"Mi se pare halucinant ca un partid care apăra identitatea României - Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale - să trateze patrimoniul cultural minier de la Roşia Montană în termenii unei libelule. Cred că are să rămână porecla acestui premier - premierul libelulă. Libelula rimează cu celulă şi cred că probabil această libelulă e făcută să zboare ca să uităm practic aceasta reformă, aceasta deviaţie a Justiţiei care ar trebui să-i scape de celulă pe cei îndrituiţi să ajungă acolo", a adăugat Alexandrescu. 

Senatorul USR a explicat că Roşia Montană a fost integrată listei monumentelor istorice de categorie A din decembrie 2015, apoi a înaintat acest dosar pe lista indicativă pentru UNESCO, iar mai târziu Corina Şuteu, în guvernarea Cioloş, a fost cea care a depus dosarul în 5 ianuarie 2017, dosar care "a beneficiat de o întreagă susţinere internaţională", conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel