Robert Cazanciuc, senator PSD de Giurgiu, s-a aflat la Cluj, în Grădina Academiei Române, unde prof. Univ. Dr. Vasile Pușcas a prezintat, în volumul „România și lumea în schimbare”, perspectiva domniei sale asupra unor etape ale istoriei noastre moderne și contemporane.
"Pentru că răspunsul la această întrebare preocupă deopotrivă cetățeanul simplu cât și cei mai importanți lideri politici și economici din țară și de oriunde din lume, Prof. Univ. Dr. Vasile Pușcas ne prezintă în volumul „România și lumea în schimbare” perspectiva domniei sale asupra unor „etape ale istoriei noastre moderne și contemporane pentru a înțelege trecutul și a ne explica rațional prezentul, pentru ca astfel să ne propunem, tot rațional, o viziune de dezvoltare socială în viitor”
Am avut recent bucuria să particip la o dezbatere, organizată în Grădina Academiei Române din Cluj Napoca, desprinsă parcă din alt timp, un timp in care minți luminate sau curioase au ales să asculte nu douăzeci de secunde cât este astazi media răbdării pentru a afla ceva nou, ci două ore în care s-a vorbit de istorie ca o cale de cunoaștere a societății.
„Istoria trebuie să dea acces la cunoaștere și la înțelegere, la înțelegerea societății, a prezentului și viitorului, iar pentru asta avem nevoie de istorici ca cercetători, ca educatori, nu de istorici care fac politică, ascunzându-se după politicieni. De aceea avem nevoie de istorici care să dea dovadă de onestitate.
”Sunt doar câteva dintre ideile expuse de ilustrul diplomat și istoric român, membru corespondent al Academiei Române, în cadrul conferinței „Istoria și menirea istoricului azi” și pe care le puteți regăsi dezvoltate în volumele: „Istoria din cotidian”, „România și lumea în schimbare”, „Românii în Uniunea Europeană”, apărute la Editura Școala Ardeleană.
M-am bucurat să constat că proiectul meu, devenit lege, prin care am introdus în școli ca materie de studiu „istoria și civilizația locală”, se regăsește în discursul ilustrului academician, recunoscând că studiul acesteia în școli se poate înscrie într-un proiect mai amplu, nu doar de înțelegere și apreciere a istoriei și culturii comunității în care trăim, dar și de conturare a unui viitor bazat și pe lecții învățate din trecut.
Studiul istoriei locale contribuie la păstrarea și promovarea identității culturale a unei comunități. Prin cunoașterea și înțelegerea tradițiilor, obiceiurilor și valorilor locale, elevii devin mai conștienți de patrimoniul cultural și contribuția acestuia la diversitatea și bogăția culturală a țării lor. Această conștientizare îi încurajează să-și aprecieze și să-și respecte propria cultură, precum și să devină ambasadori ai acesteia, a scris pe Facebook senatorul PSD de Giurgiu, Robert Cazanciuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu