Senatorul Robert Cazanciuc a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor.
„Ziua Veteranilor. La 11 Noiembrie 1918, adică în a unsprezecea zi a celei de-a unsprezecea luni a anului, la ora 11, Germania semna armistițiul cu Puterile Aliate, încheind Primul Război Mondial.
Este și ziua în care, acum 20 de ani, România pierdea primul militar în teatrul de operațiuni din Afganistan. Pentru eroii căzuți și pentru veteranii de pe câmpurile de luptă, militarii români poartă în piept bujorul românesc, floarea noastră națională, ca semn de recunoaștere și respect față de sacrificiile supreme pentru țară.
Bujorul, devenit floarea națională a României în urma unui demers legislativ pe care l-am inițiat anul trecut împreună cu mai mulți colegi din Parlament, este simbolul dragostei, devotamentului, sacrificiului și al sângelui vărsat pentru apărarea țări.
Cinste și prețuire pentru toți veteranii României și recunoștință eternă pentru eroii patriei. Aceste pâlcuri de bujori răsar câteva zile pe an într-o pădure nu departe de București, ca o amintire permanent vie a celor care au luptat pentru acel pământ și au rămas acolo cu misiunea de a ne aduce aminte de sacrificiul lor, dar și de datoria noastră!”, a transmis senatorul Robert Cazanciuc, sâmbătă după-amiază.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu