Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, apreciază că raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), publicat miercuri, este "cel mai bun până în prezent".
De asemenea, ministrul Robert Cazanciuc a notat și faptul că Raportul MCV, oferit astăzi publicității, marchează o serie de "progrese incontestabile", printre care lupta împotriva corupției și implementarea noilor coduri, relatează Agerpres.
De altfel, ministrul Justiției aprecia încă din urmă cu aproape două săptămâni că Raportul Comisiei Europene din cadrul MCV pentru România va fi unul pozitiv, pentru al doilea an consecutiv.
Comisia Europeană a publicat, miercuri, analiza privind măsurile întreprinse de România în ultimul an, în domeniul reformei judiciare și al combaterii corupției în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV). Raportul arată progresele continue înregistrate către îndeplinirea obiectivelor MCV și indică domeniile în care sunt necesare măsuri suplimentare.
Următorul raport MCV pentru România va fi prezentat, probabil, peste un an, pentru a oferi Bucureştiului răgazul necesar pentru a putea da curs recomandărilor sale şi pentru evalua rezultatele tangibile obţinute, a anunțat CE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News