Noile tehnologii de modificare facială îl ajută pe Robert De Niro să arate cu zeci de ani mai tânăr în noul film Netflix "The Irishman", însă actorul american recunoaşte că este îngrijorat că îmbătrâneşte, relatează dpa, scrie Agerpres.
"Nu ne facem cu toţii griji la sfârşitul zilei? Vă gândiţi la asta, nu? Asta este", a declarat De Niro pentru dpa şi alte mass-media la Londra.
Starul de la Hollywood joacă alături de Al Pacino şi de Joe Pesci în noul film regizat de Martin Scorsese despre legăturile dintre mafie, sindicate şi politica americană din anii '60.
Întrucât acţiunea se desfăşoară pe parcusul a câtorva decenii, un software special a fost folosit pentru a-i face pe De Niro şi pe restul vedetelor să pară mai tinere în anumite momente.
"Este minunat că am avut această tehnologie de întinerire a feţei care funcţionează", a declarat el.
"Iniţial, am vorbit despre modul în care am putea folosi actori mai tineri care să joace în locul nostru. Şi apoi, cu trecerea timpului, acest gen de tehnologie a devenit tot mai avansat", a mai spus el.
"The Irishman", bazat pe fapte reale, a ajuns în cinematografe pe 1 noiembrie şi va fi lansat online pe Netflix pe 27 noiembrie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu