Robert De Niro va produce pentru postul HBO un lungmetraj de televiziune, în care actorul american va fi şi protagonist, filmul fiind inspirat din viaţa lui Bernard Madoff, celebrul magnat din lumea finanţelor, condamnat la 150 de ani de închisoare pentru fraudă.
Jane Rosethal, partenera lui De Niro în compania care organizează Festivalul Tribeca, va fi coproducătoarea acestui proiect, informează hollywoodreporter.com, citat de Mediafax.
Postul HBO a achiziţionat drepturile de ecranizare a romanului "The Wizard of Lies: Bernie Madoff and the Death of Trust" de Diane Henrique, lansat în luna aprilie, în care scriitoarea americană explică maniera în care expertul în operaţiuni la bursă Bernie Madoff a reuşit să delapideze de-a lungul anilor 65 de miliarde de dolari de la o serie de investitori naivi, înfiinţând o schemă piramidală care s-a dovedit a fi cea mai mare escrocherie realizată vreodată la bursa din Wall Street.
Bernie Madoff, arestat pe 11 decembrie 2008, este considerat cel mai mare escroc din istoria operaţiunilor bursiere. Judecat la vârsta de 71 de ani, Madoff a fost acuzat de delapidarea a 65 de miliarde de dolari, găsit vinovat la 11 capete de acuzare şi condamnat la o pedeapsă de 150 de ani de închisoare.
Postul HBO pare în ultima perioadă tot mai interesat de producerea unor filme inspirate din fapte reale. Producţia HBO despre criza financiară din 2008, intitulată "Too Big To Fail", va avea premiera în această lună, iar de curând au debutat filmările pentru "Game Change", un film despre campania prezidenţială din 2008, în care Julianne Moore interpretează rolul republicanei Sarah Palin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu