O știre a făcut, joi, înconjurul presei. După rateul cu Tudy, un alt nume controversat ar urma să fie viceprimar: Robert Turcescu.
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, la Antena 3, că este doar un zvon, precizând că președintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, nu i-a propus această variantă: "Azi m-am întâlnit cu Valeriu Steriu, mi-a spus că se va ocupa de noua formațiune pe Capitală și nu mi-a făcut propunerea ca domnul Robert Turcescu să fie susținut de noi pentru funcția de viceprimar. Probabil e un zvon ce s-a auzit".
Întrebată dacă totuși este posibil să se ajungă la această variantă, Gabriela Firea a răspuns: "Nu cred că se va întâmpla acest lucru. Dacă bucureștenii au votat ca eu să fiu primar pe lista PSD-UNPR și noi avem majoritate, dvs ce credeți?".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu