Roberta Anastase, vicepreşedinte al PDL și copreşedinte al ACL Prahova, consideră că adoptarea ordonanței de urgență privind migrația aleșilor locali este "un abuz făcut" și anunță că ACL va reacționa.
"Astăzi este o zi neagră pentru democraţia din România odată cu adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă. Încă o dată exerciţiul democratic lipseşte total Guvernului Ponta. Nu a existat o dezbatere a acestei ordonanţe. (...) Reacţia ambasadei SUA vine ca urmare a unei scrisori trimisă de către liderii ACL tuturor ambasadelor UE şi ambasadei SUA. A fost un prim demers făcut de noi care va continua pe cale juridică atacând în toate instanţele posibile această ordonanţă de urgenţă", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, Roberta Anastase, fost președinte al Camerei Deputaților.
Întrebată care vor fi, concret, căile de atac la care ACL va apela, aceasta a precizat că OUG va fi atacată în contencios administrativ, juriştii ocupându-se de această problemă.
"Este un abuz făcut. Cu toţii suntem conştienţi că nu e făcut întâmplător, iar termenul de 45 de zile înseamnă deja jumătate din campania prezidenţială, deci cu două săptămâni înainte de primul termen al alegerilor. Presiunile asupra primarilor au devenit de-a dreptul insuportabile. Principiul aplicat de PSD de când se ştiu ei, de când erau partid comunist, este acelaşi: biciul şi zăhărelul", a spus copreşedintele ACL, deputatul Roberta Anastase, arătând că presiunile care se fac asupra aleşilor locali vizează locurile lor de muncă, dar şi vieţile lor personale, citează Agerpres.
Anastase acuză presiuni asupra primarilor din Prahova
Întrebată câţi primari se aşteptată să piardă, aceasta a spus că nu poate face o evaluare, însă primarii i-au spus, în cadrul unei discuţii, că 'rezistă'.
De asemenea, Anastase, dar şi preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca, au arătat, în aceeaşi conferinţă de presă, că se fac presiuni asupra primarilor şi în ceea ce priveşte actele administrative legate de rectificările de buget de la Consiliul Judeţean (CJ).
"Am auzit că domnul Mircea Cosma (preşedintele CJ Prahova- n.r.) spune că, la următoarea rectificare de buget, (...) a promis solemn cum că cine nu semnează pentru UNPR sau nu declară pentru PLR (...) nu acordă banii pe parteneriate decât pentru cei care au semnat, deci care şi-au exprimat, într-un fel sau altul, adeziunea la aceste formaţiuni. Asta se numeşte mită electorală. Dacă domnul Cosma nu face un lucru onest, să stea de vorbă cu toţi primarii despre problemele comunităţilor şi parteneriate, să le facă pe baza nevoilor comunităţilor, atunci personal şi împreună cu ACL vom face plângere la DNA, că asta se numeşte mită", a mai spus Roberta Anastase.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News