Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European, despre intrarea României în Schengen în 2023: PE va fi întotdeauna de partea României. Am observat o uriaşă dezamăgire

Facebook Roberta Metsola
Facebook Roberta Metsola

Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European, a vorbit din nou despre intrarea României în Schengen. 

"Aceasta este o chestiune asupra căreia eu, ca preşedintă a Parlamentului European, insist şi nu doar printre colegii mei din Parlamentul European, în rândul cărora există o majoritate covârşitoare 'pentru' de mulţi ani, mai exact de când România şi-a finalizat toate obligaţiile ca stat membru UE ca să se alăture zonei Schengen. Am văzut anul trecut că o decizie în acest sens nu a fost luată, am observat o uriaşă dezamăgire, pe care şi eu am simţit-o când am fost la Bucureşti, iar angajamentul meu faţă de România este că Parlamentul European va fi întotdeauna de partea României. De ce? Pentru că văd transformările şi efectele aduse unei ţări ca România nu doar prin apartenenţa la UE, cum s-a observat de la integrare, dar şi prin includerea în Schengen, unde sunteţi deja de facto, pentru că aţi îndeplinit toate obligaţiile Schengen. Voi face tot posibilul să mă asigur că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp posibil", a declarat Roberta Metsola.

Cum poate UE să îşi securizeze frontierele

"În acest sens, chiar săptămâna aceasta am votat un pachet important de iniţiative legislative în domeniul migraţiei, care este o mare provocare pentru noi. În 2019, la ultimele alegeri europene, statele membre, inclusiv România, şi cetăţenii noştri au spus clar că este necesar ca Uniunea Europeană să rezolve problema migraţiei. Migraţia nu este o problemă cu care se confruntă un stat singur, ci întreaga Europă. Iar realitatea, mai ales acum, în perioada post-COVID, este că vom vedea noi fluxuri migratorii.

Partea bună a lucrurilor este că am văzut un uriaş val de solidaritate, în special în România, pentru primirea refugiaţilor ucraineni în casele şi inimile românilor. A fost o dovadă clară de solidaritate europeană. Când vorbim despre politica noastră migratorie, ce spunem? E nevoie să fie cuprinzătoare: să fie corectă cu cei care au nevoie de protecţie, să fie fermă cu cei care nu au acele nevoi, cu alte cuvinte, politica de întoarcere în ţările de origine să fie puternică şi, de asemenea, să fie o politică fermă şi decisivă cu cei care fac trafic de oameni sau se folosesc de cei mai vulnerabili locuitori ai planetei. Asta înseamnă securizarea graniţelor noastre externe, să ne asigurăm că procedurile noastre sunt identice în orice punct al frontierei externe, desigur sunt diferenţe între graniţele terestre şi marine, iar situaţia din unele ţări este extrem de volatilă şi vulnerabilă. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că statele din prima linie sunt ajutate şi să garantăm că agenţiile noastrem de exemplu Frontex sau EASA, sunt acolo să ajute statele membre care sunt în prima linie", a transmis Roberta Metsola pentru TVR Info, conform Rador.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel