Roberta Metsola: Sunt extrem de dezamăgită de amânarea aderării Bulgariei şi României la Schengen

Metsola, după întrevederea cu Ciucă: Locul României este în Schengen / Twitter Roberta Metsola
Metsola, după întrevederea cu Ciucă: Locul României este în Schengen / Twitter Roberta Metsola

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a declarat joi 'extrem de dezamăgită' de decizia din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al UE ca România şi Bulgaria să nu fie admise încă în Spaţiul Schengen.

'Sunt extrem de dezamăgită de amânarea aderării Bulgariei şi României la Schengen. Ambele ţări sunt pregătite şi meritau să intre', a scris Metsola, membră a Partidului Popular European (PP), pe contul său de Twitter.

'Din partea Parlamentului European, cer Consiliului UE să acţioneze şi să se asigure că este găsit un compromis. Numai atunci suntem uniţi cu adevărat', a adăugat ea.

Aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost respinsă joi, în cadrul consiliului JAI. Potrivit unor surse concordante de la Bruxelles, respingerea s-a făcut cu două voturi împotrivă, al Austriei şi al Olandei. În acelaşi timp, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie.

Vezi și - Schengen. Iohannis, prima reacție după ce România a fost respinsă

Klaus Iohannis a transmis primul mesaj după ce aderarea României la Schengen a fost respinsă.

„Lipsa consensului de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Schengen, pe fondul opoziției Austriei, este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români.

România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre și instituțiilor europene. Un singur stat membru a ales să ignore aceste realități și să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil și dificil de înțeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic.

România va continua să acționeze cu responsabilitate, hotărâre și bună credință în direcția consolidării securității interne a Uniunii Europene, așa cum a făcut-o și până acum.

Mulțumesc tuturor statelor membre și Comisiei Europene care, recunoscând meritele României în securizarea frontierei externe a UE și în consolidarea proiectului european, au susținut aderarea țării noastre. Sprijinul și solidaritatea exprimate azi au fost impresionante, reconfirmând aprecierea de care se bucură România în plan european. 

Dragi români, România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic și nu ne vom opri până nu îl vom atinge”, a transmis Klaus Iohannis.

VEZI ȘI: Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat joi că este „total ilogic" ca Bulgaria şi România să rămână în afara spaţiului Schengen

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat joi că este „total ilogic" ca Bulgaria şi România să rămână în afara spaţiului Schengen în mijlocul unei crize de securitate europeană, referindu-se la invazia Rusiei în Ucraina, transmite EFE.

„Este extrem de ilogic, în condiţiile unei crize de securitate, economice şi sociale, să fie ţinute Bulgaria şi România în afara spaţiului Schengen, a spus Radev.

Preşedintele bulgar a reamintit că cei mai mari investitori din ţara sa sunt tocmai cele două state care s-au opus aderării Bulgariei la Schengen: Olanda şi Austria.

Şeful statului bulgar a vorbit despre acest subiect cu ocazia primirii, la Sofia, a omoloagei sale din Grecia, Katerina Sakellaropoulou.

Radev a regretat că veto-ul a venit într-un moment în care ţara sa îndeplinea toate criteriile tehnice, avea sprijinul Comisiei Europene şi al celorlalte guverne din UE.

Ca mesaj optimist, preşedintele bulgar şi-a exprimat speranţa că atât ţara sa, cât şi România vor putea adera la Schengen anul viitor.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a anunţat joi, la Bruxelles, după reuniunea miniştrilor de interne din UE, că România şi Bulgaria nu au reuşit să obţină sprijinul unanim necesar pentru a adera la spaţiul de liberă circulaţie a persoanelor şi bunurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel