Roberto De Zerbi, actualul antrenor al celor de la Brighton, şi fost fotbalist la CFR Cluj, ar fi dorit de Tottenham pentru a-l înlocui pe Antonio Conte.
Antrenorul echipei engleze Brighton, Roberto De Zerbi a minimizat speculaţiile tot mai insistente privind posibila sa plecare la Tottenham, în locul lui Antonio Conte, şi a afirmat că este concentrat pe misiunea de a duce actuala sa formaţie în viitoarea ediţie a cupelor europene, scrie Reuters.
Contractul lui Conte expiră la finalul sezonului iar viitorul italianului la gruparea londoneză este sub un mare semn de întrebare după eliminarea echipei din Liga Campionilor şi din Cupa Angliei.
De Zerbi, şi el italian, a semnat un contract pe patru ani cu Brighton, în septembrie anul trecut, când l-a înlocuit pe Graham Potter care a plecat la Chelsea.
"Am un contract lung cu Brighton şi sunt fericit să lucrez aici. Îmi face plăcere să lucrez cu aceşti jucători", a spus De Zerbi. "Sunt încântat de performanţa jucătorilor mei. Noi avem un vis şi ştim că putem scrie o nouă istorie pentru club. Acest lucru este foarte important pentru noi şi o provocare frumoasă", a spus De Zerbi, fost fotbalist al lui CFR Cluj.
Brighton, care a promovat în Premier League în 2017, nu a jucat niciodată în competiţiile europene.
În prezent, Brighton este pe locul 8 în campionat, cu 38 de puncte după 26 de etape, la 4 puncte de locul 5 care duce în Europa League, scrie Agerpres.
Atacantul brazilian Richarlison a criticat, după eliminarea din optimile Ligii Campionilor la fotbal, alegerea antrenorului echipei Tottenham, Antonio Conte, de a-l ţine pe banca de rezerve în meciul retur cu AC Milan (0-0).
Nu înţeleg... Am jucat bine, am câştigat cu Chelsea şi West Ham şi brusc am ajuns pe bancă. Am jucat cinci minute cu Wolves, am întrebat motivul, dar nimeni nu mi-a spus de ce. Marţi, mi s-a cerut să fac un test de fitness în sala de forţă şi mi s-a spus că voi fi titular miercuri dacă îl voi trece, dar am rămas pe bancă. Sunt lucruri pe care nu le înţeleg. Iar nu a fost nicio explicaţie, să văd ce va spune joi Conte, dar nu sunt prost. Sunt un jucător profesionist care se antrenează tare zi de zi şi vreau să joc, a declarat Richarlison la TNT Sports Brazil.
După un 0-1 la Milano, Spurs a obţinut doar o remiză albă pe teren propriu, iar Milan s-a calificat în sferturi.
Richarlison, transferat vara trecută pentru 60 de milioane de lire sterline, nu este preferat de Conte în primul 11 şi a jucat doar ultimele 20 minute în meciul cu Milan.
La Cupa Mondială, Richalrlison, 25 ani, a marcat trei goluri, dar la Tottenham a reuşit doar două şi niciunul în Premier League.
După eliminarea din Liga Campionilor, Spurs luptă doar pentru menţinerea în Top 4 în Premier League, motiv care l-a făcut pe brazilian să spună: Acest sezon, scuzaţi-mi limbajul, a fost de rahat. Voi încerca să înscriu cât de multe goluri pot, deoarece clubul a plătit mulţi bani pentru mine şi încă nu am dat suficient înapoi. Dar e corect să spun că accidentările nu m-au ajutat şi nu am avut nici minute suficiente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu