Roberto Musneci, Senior Partner la Șerban&Musneci Associates și co-președinte al AMCHAM Health Task Force, a atras atenţia asupra necesităţii regândirii strategiei de comunicare şi de acţiune în ceea ce priveşte vaccinarea populaţiei.
Roberto Musneci a punctat, în cadrul dezbaterii cu tema ”Noua strategie farmaceutică europeană-provocări și șanse pentru sistemul sanitar din România”, organizată de DC News Media Group, faptul că este nevoie de o regândire a strategiei generale de vaccinare a populaţiei, pentru ca oamenii să aibă o încredere mai mare în vaccinurile de orice fel şi pentru ca persoanele care doresc să se imunizeze să aibă un acces mai facil la aceste seruri. Totodată, Roberto Musneci a atras atenţia asupra faptului că, de la începutul pandemiei Covid-19, lumea s-a concentrat asupra rezolvării acestei probleme, iar din această cauză rata de vaccinare pentru celelalte categorii de seruri a scăzut îngrijorător de mult.
"Este necesară regândirea acestui sistem de acces la vaccinare. În momentul de faţă, noi tratăm vaccinurile aşa cum tratăm autostrăzile: adică facem o licitaţie. Nu are sens. Consider că e foarte important să ne gândim, cel puţin pentru anumite grupuri de bolnavi cronici de exemplu, la un acces la vaccin pe o altă cale, de exemplu prin rambursare, lucru mai simplu din punct de vedere logistic. De exemplu, folosind reţeaua de retail, farmaciile pe care le avem în ţară.
În al doilea rând, trebuie să creştem încrederea oamenilor în vaccinare. Există studii care spun foarte clar că 80% din cei care au fost intervievaţi s-ar vaccina dacă acest vaccin ar fi compensat în cazul în care se va verifica vreun efect negativ al vaccinului. E o situaţie foarte, foarte rară, dar fiecare ţară din Europa şi nu numai a dezvoltat sisteme prin care pacientul va fi compensat.
Fiecare ţară a dezvoltat o serie de măsuri pentru a creşte rata de vaccinare. În perioada de pandemie, ne-am gândit doar la Covid-19. Am uitat de restul şi, din această cauză, a scăzut rata de vaccinare. Noi trebuie să îmbunătăţim încrederea în vaccinare prin rambursare, printr-o procedură logistică mai simplă pentru accesul la vaccin şi prin mesaje clare şi bine puse la punct. (...) Sunt elemente care trebuie comunicate foarte clar, scurt şi concis opiniei publice", a subliniat, în intervenţia sa, Roberto Musneci.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu