Regretatul Robin Williams a fost salvat de mersul pe bicicletă. Chiar a declarat: "Bicicleta mi-a salvat viaţa. E mai bună decât cocaina."
Publicitate
Robin Williams a rămas legendă vie în lumea filmului şi a fost, cu siguranță, unul dintre cei mai amuzanți oameni de la Hollywood, care a reușit să ne aducă zâmbetul pe buze de fiecare dată când îl urmăream prin filme sau pe scenă. Viața comicului de mare succes n-a fost numai lapte și miere. De fapt, talentatul actor s-a luptat ani la rând cu depresia şi dependența de alcool și droguri. Din fericire, Robin a reușit să renunțe la alcool chiar înainte ca fiul lui să se nască și la scurt timp după ce și-a pierdut prietenul drag, John Belushi. Cum a reușit să se lase de băut? Cu ajutorul pasiunii din copilărie: ciclismul.
În timp ce lucra de zor la filmul „Mork & Mindy”, Williams consuma droguri și alcool. S-a luptat cu aceste dependențe decenii întregi înainte de-a reuși să scape de ele. Și, ca să-i fie mai ușor să-și mențină abstinența, s-a apucat de ciclism. Bicycling ne informează că actorul a luat acest sport foarte în serios și a investit bani frumușei în echipamentul necesar practicării lui. Faimosul comic devenise un mare admirator al competiției Tour de France și a dezvoltat, de-a lungul timpului, o relație apropiată cu campionii la ciclism Lance Armstrong și Greg Lemond.
ABC News a stat de vorbă cu partenerul lui de ciclism Tony Tom, care deține magazinul sportiv pe care Robin îl frecventa. Acesta a precizat că William i-a spus că „ciclismul este o evadare pentru mine” și că acest sport „a reușit să-mi salveze viața având în vedere că e mult mai bun decât cocaina”.
Robin Williams iubea să meargă cu bicicleta și chiar mergea să vadă Turul Franței. Când a fost întrebat câte bicilete are, a spus că sunt prea multe pentru a fi numărate, potrivit CNN. Actorul s-a sinucis pe 11 august 2014, însă a lăsat în urma sa o carieră strălucitoare. Anul acesta, colecția lui de biciclete a fost scoasă la licitație, echipamentul său sportiv fiind vândut cu peste 600.000 de dolari. Banii strânși au fost donați Fundației Atleți cu dificultăți și Fundației Christopher și Dana Reeve, două organizații la care regretatul star hollywoodian ținea mult.
Cu doar câteva săptămâni înainte să moară, actorul a donat o bicicletă făcută pe comandă pentru el, pentru un eveniment caritabil. Aceasta a adus 20.000 de dolari după ce a fost vândută la licitație, sâmbătă, iar banii au fost donaţi unui program care oferă burse de studiu studenţilor defavorizaţi, scrie businessinsider.com. Williams a ajutat la organizarea evenimentului caritabil, care a avut loc în Tiburon, California, pe 23 august. Banii urmează să fie folosiţi pentru plata taxelor de studiu pentru doi studenţi.
"Nu am voie să mănânc carne. După o astfel de experienţă, apreciezi lucruri mărunte precum faptul că respiri. În timpul operaţiei, am fost pus pe nişte medicamente foarte puternice. Sunt încet, dar înca pot să mai merg pe bicicletă. E grozav că am primit o a doua şansă. Unii intră în depresie după o operaţie pe cord, dar nu eu! Eu am fost foarte fericit că sunt în viaţă. Ştii ce e ciudat? Când eşti operat pe cord, îţi deschid cutia toracică şi devii chiar mai sentimental. Poate pentru un bărbat e mai ciudat, dar devii foarte sensibil", a spus Robin Williams într-un interviu acordat emisiunii The Ellen Show.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu