Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a vorbit despre posibilitatea ca România să ajungă în situaţia Greciei din 2015, când a fost aproape de faliment, dar şi despre creşterea ROBOR şi a inflaţiei.
”Avem problema deficitelor gemene. Suntem ţara cu cel mai mare deficit bugetar din PIB din toată Uniunea Europeană, iar acest lucru ne creează o vulnerabilitate formidabilă. De asemenea, avem cel mai mare deficit de cont curent şi suntem singurii care am depăşit 5%, ceea ce este deosebit de primejdios pe termen lung. Dacă nu vom avea o corectare ordonată a celor două deficite, avem un risc semnificativ ca aceasta să fie realizată de creditori şi dictată de creditori, ceea ce nu e niciodată bine. Să ne uităm la ce s-a întâmplat în Grecia şi să ştiţi că va fi mai rău la noi dacă ajungem la mâna creditorilor. Spre deosebire de Grecia, care era într-atât de îndatorată încât creditorii au plătit şi ei pentru ca să se îndrepte puţin situaţia, noi vom plăti numai noi…”, a susţinut Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei stabilitate financiară din Banca Naţională a României (BNR), citat de Economica.net,
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a intervenit la România TV şi a făcut mai multe precizări despre acest subiect.
”Declaraţia nu e un avertisment atât de iminent încât să ne îngrijoreze pe toţi la modul acut. E un avertisment pe care îl facem deseori cu privire la faptul că, legat de deficitul bugetar, trebuie să avem o disciplină exemplară. De faliment nici nu poate fi vorba. Dânsul nu vorbeşte de faliment, nu apare cuvântul ăsta în declaraţie. Şi oricum nu poate fi vorba de faliment de vreme ce rezerva valutară a ţării este de 40 miliarde de euro. Când ai banii ăştia, nu prea poţi să dai faliment aşa uşor. Dar asta nu înseamnă că, având în vedere deficitul bugetar, nu riscăm să ne împrumutăm tot mai scump”, a punctat Dan Suciu.
”ROBOR-ul creşte pentru că tot creşte inflaţia. ROBOR-ul anticipează situaţia inflaţionară pe care o avem, se uită înainte, de aceea e semnificativ mai mare decât dobânda de politică monetară. Trebuie să vedem următorul aspect. Creditele care s-au dat din mai 2019 nu sunt atât de afectate, iar multe dintre creditele care s-au dat înainte de 2012, s-au dat pe dobânzi ROBOR mai mari. Este evident că oamenii sunt afectaţi de creşterea ROBOR-ului. Suntem într-o creştere de inflaţie, sunt recorduri peste tot, în Europa, în SUA. Probabil va mai creşte o lună, două, până când, conform estimării noastre, ajungem la un maxim al inflaţiei. După care nu spunem că va scădea brusc, dar va fi un nivel ceva mai redus, rămânând la nivelul acesta, dar nu va mai atinge nivelurile de la jumătatea acestui an. Asta e estimarea noastră, dacă nu apar elemente noi, cum ar fi preţurile la carburant, criză la petrol, etc. Nu vreau să fiu pesimist, dar se poate mult mai rău”, a mai spus purtătorul de cuvânt al BNR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu