Robotul american Curiosiy se află pe o traiectorie corectă, cu aproape trei săptămâni înainte de sosirea sa pe Marte, prevăzută să aibă loc pe 6 august, unde va realiza, timp de doi ani, o serie de experimente ştiinţifice fără precedent, a anunţat agenţia spaţială americană NASA.
Misiunea va avea o durată de aproape doi ani, iar obiectivul principal al robotului Curiosity este acela de a căuta eventualele urme ale unei vieţi microbiene din trecutul planetei Marte. Însă coborârea pe suprafaţa marţiană este departe de a fi o sarcină uşoară, a declarat coordonatorul misiunii.
"Coborârea lui Curiosity pe Marte este cea mai dificilă misiune întreprinsă de NASA din întreaga ei istorie de explorare planetară robotizată", a declarat într-un comunicat Johnn Grunsfeld, directorul adjunct pentru misiuni ştiinţifice al agenţiei spaţiale americane.
Lansat pe 26 noiembrie 2011, de la baza spaţială Cape Canaveral din Florida, Curiosity, dispozitivul de explorare spaţială cel mai greu (900 kilograme) şi cel mai sofisticat trimis vreodată de oameni pe o altă planetă, va atinge solul marţian pe 6 august, în jurul orei 05.31 GMT, în apropiere de muntele Sharp, care are o altitudine de peste 5.000 de metri, în craterul Gale, după ce a parcurs o distanţă de 570 de milioane de kilometri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu