O rochie purtată de Prinţesa Diana în 1985 a doborât un nou record în materie de modă, fiind adjudecată la Hollywood pentru o sumă de 11 ori mai mare decât preţul său estimat, informează PA/DPA.
Rochia de seară a fost vândută în cadrul unei licitaţii organizate de Julien's Auctions pentru suma totală de 1.148.080 de dolari.
Piesa, o creaţie a designerului Jacques Azagury, a fost însoţită de o ilustraţie asortată şi fusese estimată să se vândă pentru suma de 100.000 de dolari.
Cu toate acestea, datorită preţului de adjudecare, rochia - compusă dintr-o parte superioară din catifea neagră cu perniţe la umeri, o fustă din organza albastră, o fundă mare şi o eşarfă - este în prezent cea mai scumpă rochie a Dianei vândută la licitaţie.
Precedenta deţinătoare a recordului, o rochie din catifea, creaţie a designerului Victor Edelstein, purtată de Diana în 1991, a fost vândută pentru suma de 604.800 de dolari la o licitaţie în luna ianuarie.
Diana a îmbrăcat iniţial rochia creată de Azagury în Italia, în 1985, în timpul unui turneu regal alături de soţul ei de atunci, Charles, prinţ de Wales, şi ulterior la un concert al Orchestrei Simfonice din Vancouver în 1986.
Piesa de colecţie a fost realizată dintr-un material ales comerciantul de textile de renume mondial Jakob Schlaepher şi are partea superioară împodobită cu stele metalice brodate.
De asemenea, în cadrul "Julien's Auctions and TCM Present: Hollywood Legends" a fost vândută şi o bluză din crep roz, cu guler tip volănaş şi pliuri largi în partea din faţă, purtată de Diana pentru portretul ei de logodnă din 1981, realizat de Lordul Snowdon.
Piesa, o creaţie a designerilor David şi Elizabeth Emanuel, care au semnat şi rochia de mireasă a Dianei, a fost adjudecată pentru suma de 381.000 de dolari, de aproape patru ori mai mult decât estimarea sa iniţială, de 80.000 de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu