Victor Ciutacu a reacționat în scandalul momentului, după ce un cântăreț de manele, Babasha, a fost invitat pe scenă, la concertul Coldplay.
"Tot bântuie pe aici întrebarea cu iz retoric "ce ar face publicul manelist dacă ar aduce organizatorii un rocker în mijlocul concertului?" N-am idee, dar vă pot relata o experiență proprie.
Plecăm din Loft, de la ziua unei prietene, împreună cu sărbătorita și cu un celebru avocat (de interlopi, între altele, da), morți de foame, să mâncăm. La ora aia, singura variantă sigură era Hanul Drumețului. Unde Mana, intelectuala familiei, nu voia, dar am fost noi, restul de trei, extrem de convingători. În premieră, dacă sunteți curioși...
Ajungem și, după ce mâncăm, ne apucăm de șpriț și de uitat la fascinantul spectacol. Nu intru în amănunte prea multe, n-am chef să mă întind. Ajung imediat la esențial. Cânta Elis Armeanca la momentul care urma să devină punctul culminant al dimineții, că așa e la maneliștii ăștia care vă put. Totul era pe o scenă unde se roteau continuu, fără pauză, trupele. Din nu știu ce motiv, bănuiesc că în semn de respect față de celebrul avocat și de celebra maimuță de televizor care nu mai fusese în local, interpretul vine la noi la masă, cu tot cu instrumentiști. Și ne întreabă ce am vrea să ascultăm.
Într-un moment (ușor bahic) de spontaneitate, mă trezesc vorbind: "Ciocârlia". Până atunci și după aia s-au cântat exclusiv manele. S-a executat instantaneu și s-a plătit cerința clientului. Știți care a fost reacția numerosului public, care plătise bani serioși (biletul la Coldplay e pistol cu apă) pe dedicații? A tăcut mormânt cât a durat piesa, interpretată impecabil de niște instrumentiști meseriași, a respectat strania solicitare a bizarului client și, după aia, s-a întors la ce făcea înainte. Nu ne-a dat nimeni cu huo, fetele au primit câte un trandafir de la soacra lui Sile Cămătaru, am mai stat vreun ceas și am plecat.
De-atunci am mai fost o singură dată acolo, cu niște (alți) prieteni curioși să vadă cum e la Han. Pe băieții de la Coldplay nu-i știu, dar, dacă mai vin o dată la noi în oraș, promit că mă învârt și aranjez să-i duc eu acolo să le facă o dedicație pe sustenabilitate și incluziune la băieți. Le garantez că nu-i ia nimeni cu pietre", a scris Victor Ciutacu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu