Cei interesați de șefia Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR pot lua o pauză, deoarece etapa finală a competiției - interviul - care ar fi trebuit să se țină joi, 19 ianuarie, nu s-a putut desfășura. Membrii comisiei nu s-au putut reuni în plen, drept pentru care televiziunea Națională a decis anularea concursului și organizarea unei noi competiții, au informat reprezentanții TVR.
Potrivit calendarului transmis anul trecut, pe 22 noiembrie 2011, de Televiziunea Română, instituția organiza un concurs pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din TVR, iar candidaturile erau așteptate până în 5 decembrie 2011. Concursul era prevăzut să aibă loc la sediul Televiziunii Române, în perioada 15 - 31 decembrie 2011, iar etapa finală, adică interviul, ar fi trebuit să se desfășoare pe 19 decembrie 2011.
Etapa finală a concursului, din 19 decembrie, a fost reprogramat, motivul invocat fiind neputința comisiei de evaluare de a se reuni în plen ”din cauza diferenţelor de program”.
"Potrivit Regulamentului intern de recrutare şi selecţie a personalului, data limită pentru organizarea etapei a doua a concursului pentru postul de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport este 19 ianuarie 2012. Deoarece comisia nu s-a putut întruni în plen, din cauza diferenţelor de program, această etapă nu s-a putut ţine", au declarat joi, reprezentanţii TVR.
La concursul organizat de TVR se pare că s-au înscris Rodica Culcer, Cezar Ion, director al Direcţiei Editoriale din Televiziunea Română, și Remus Ion, de la B1 TV
Astăzi, TVR a decis să anuleze concursul şi să organizeze o nouă competiţie pentru ocuparea postului de director al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport, în perioada imediat următoare, ceea ce ridică semne de întrebare, mai ales că această decizie vine în contextul în care Consiliul de Administraţi (CA)e al TVR a votat, miercuri, încetarea mandatului prin care Rodica Culcer a fost delegată să conducă Ştirile TVR.
Această hotărâre a CA a TVR a stârnit acuze din partea reprezentanților PDL din Consiliu, ei susținând că că reprezentanţii PSD prezenți la întrunire "au forţat un vot, care juridic şi legal este nul de drept”, întrucât Rodica Culcer a fost delegată să conducă Direcţia Emisiuni Informative şi Sport din TVR de conducerea executivă a Televiziunii Publice, nu de Consiliul de Administraţie.
”S-a forţat un vot care, juridic şi legal, este nul de drept, în consecinţă votul politic forţat de către reprezentanţii PSD în CA al TVR nu poat fi aplicat. Atribuţiile CA nu cuprind dreptul de a rezilia contractul niciunui jurnalist şi fac apel la legea 41/ 94 (articolul 27). Acest aspect a fost susţinut atât de noi, cât şi de juristul Consiliului de Administraţie, dar reprezentanţii PSD din şedinţă au susţinut în mod isteric executarea ilegală a Rodicăi Culcer ", a declarat Ada Meseşan, propusă în CA al TVR de PDL.
Citește și:
Concursul pentru șefia știrilor TVR s-a amânat. Rodica Culcer, ancorată până în 2012
Culcer, menținută în TVR doar de Băsescu. Afară, pensionară ordinară!
Rodica Culcer, din nou în cărți la șefia știrilor din TVR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu