EXCLUSIV  Rodica Mitu, minunea care a ținut doar 32 de ani: „Am înțeles că anul la finalul căruia ești viu e un an bun”. Pe 7 iunie ar fi împlinit 33 de ani

Rodica Mitu, colega noastră de la DC News, ar fi împlinit miercuri, 7 iunie, 33 de ani.

Este primul an când urarea „La mulți ani cu sănătate” nu mai are niciun sens. Nu știu dacă există urări, de ziua „pământeană”, pentru un om care a murit. Urările sunt pentru cei care au rămas, urările sunt pentru cei care se gândesc zi de zi la ea. Și poate singura urare potrivită pentru cei plecați și pentru cei rămași este: „Ani cu lumină și odihnă sufletească”. 

Nu știu dacă ar trebui să plângem la ziua de naștere a unei persoane care nu mai este printre noi. Cred că oamenii plâng destul la înmormântare și pomenile de peste an. 

Cred că de ziua de naștere a unui om care nu mai este printre noi ar trebui să-i ducem la mormânt o floare și să fim veseli. Pentru că sărbătorim viața unui om care ne-a fost mereu alături. Cred că aniversarea Rodicăi Mitu este o zi în care ar trebui doar să mulțumim, chiar dacă suntem mâhniți că o minune a ținut doar 32 de ani. Minunile țin doar trei zile, minunea Rodica Mitu a ținut 32 de ani. Poate ar trebui să fim recunoscători și pentru atât. Și minunea încă ține dacă ne uităm la noi, cei încă vii. Cred că Rodica Mitu trăiește în fiecare om pe care și-a pus amprenta. Și și-a pus amprenta pe toți care au văzut-o sau citit-o. Era suficient să te uiți la ea și să tragi o concluzie despre viață. Nici nu trebuia să vorbești cu ea ca să-ți dai seama ce minune de om era. Era suficient să-ți zâmbească din scaunul ei cu rotile și parcă ți-era rușine că tu te plângi că te strâng pantofii sau că plouă în ziua ta liberă.

3. -imagine fara descriere- (rodica-mitu-2_94029200.jpg)

Mă tot gândeam ce să scriu de ziua ei, prima zi când nu suntem împreună să „ne” aniversăm. Și, ca de fiecare dată de când scriu despre ea la trecut, parcă uneori concluziile și le scrie singură, cu mâna mea. Și concluzia este ce scria ea când a împlinit 29 de ani: „Până la 29 de ani, am înțeles că anul la finalul căruia ești viu e un an bun”.

Pentru noi n-a fost un an bun. Am pierdut sufletul redacției pe care, atunci când ni se face dor, îl găsim ba prin articolele de pe DC News, ba prin cartea ei „Dator cu o moarte”.

Pentru că deși am pus concluzia, parcă nu-mi vine să închid, las mesajul postat de Rodica Mitu când a împlinit 29 de ani:

„Ziua mea a început mai devreme de 7 iunie cu flori galbene, preferatele mele, și gesturi care m-au făcut să înțeleg că, până la 29 de ani, am reușit un lucru incredibil: să fiu înconjurată de oameni cu care am conexiuni autentice, oameni care mă iubesc și pe care îi iubesc, oameni care fac să fie simplu și când nu e deloc ușor, oameni cu care vorbesc în termenii speranței, naivității, îndoielii, empatiei, schimbării, veseliei, oameni care mă văd mult mai frumos decât aș putea eu vreodată. Iar asta e cea mai mare binecuvântare într-o societate nerăbdătoare să dea check-in și să bifeze categoriile „Adaugă o fotografie” sau „La ce te gândești”.

Până la 29 de ani, am înțeles că anul la finalul căruia ești viu e un an bun. Am învățat că nu e niciodată prea departe ceea ce cauți. Dacă ai curaj când nimic nu te indică spre o victorie, viața te răsplătește cu povești frumoase. Când nu mai ai speranță, ia credință de la mama ta, cea de care nu te desparți niciodată.

Până la 29 de ani, am înțeles că împreună e un cuvânt care face minuni. În „împreună” stă răspunsul. Și, uneori, răspunsul îl găsești într-un loc cu draperii galbene, loc pe care îl numești simplu: acasă”.

4. -imagine fara descriere- (rodica-mitu-3_21742000.jpg)

Și Rodica Mitu ne-a învățat că orice are rezolvare, mai puțin moartea. Rodica Mitu ne-a învățat totul despre viață, dar nimic despre moarte. Și iată-ne acum izbiți de dor și țintuiți în propriul nostru scaun cu rotile sufletesc, fără să știm exact cum să mergem mai departe, bazându-se doar pe timpul care promite să vindece orice.

Și nu știu altă metodă mai bună să-i cinstim memoria decât citindu-i poeziile în cartea publicată post mortem: Dator cu o moarte - https://www.dcnews.ro/dator-cu-o-moarte-de-rodica-mitu-bogdan-chirieac-rodicuta-frumoasa-asa-cum-am-si-anticipat-nu-a-murit-este-alaturi-de-noi-in-continuare_908384.html

VEZI ȘI: Anca Murgoci: Cum am aflat că a murit Rodica Mitu. Ce a urmat după și ce a rămas acum: O lansare de carte transformată într-o emisiune de dor / video - https://www.dcnews.ro/anca-murgoci-cum-am-aflat-ca-a-murit-rodica-mitu-ce-a-urmat-dupa-si-ce-a-ramas-acum-o-lansare-de-carte-transformata-intr-o-emisiune-de-dor-video_914230.html

Vă invităm să urmăriți și emisiunea realizată de Flaviu Predescu alături de Tudor Curtifan la DC News despre Rodica Mitu:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel