Dennis Rodman călătorește zilele acestea în Coreea de Nord, împreună cu o echipă de foști baschetbaliști din NBA, unde va participa la un meci demonstrativ pentru sărbătorirea zilei de naștere a lui Kim Jong-un, liderul de la Phenian. Starul american s-a enervat în timpul unui interviu acordat CNN, spunându-i reporterului că nu dă doi bani pe ce crede el și subliniind că îl iubește pe Kim Jong-un, care urmează să împlinească aproximativ 31 de ani.
Fumând un trabuc, Rodman a spus că nu înțelege de ce călătoria sa la Phenian este blamată de multe voci. Americanul crede că ideea este una ”grozavă pentru întreaga lume”, adăugând că nu își dă seama de ce toate inițiativele sale sunt criticate.
Interviul a devenit unul tensionat după ce reporterul CNN l-a întrebat pe Rodman despre faptul că vizita sa vine la scurt timp după ce unchiul liderului nord-coreean a fost executat.
”Nu dau doi bani pe ce dracu' crezi tu”, i-a dat Rodman replica jurnalistului Chris Cuomo.
Dennis Rodman are o relație foarte apropiată cu Kim Jong-un, cunoscut drept un pasionat de baschet și în special al echipei Chicago Bulls. Americanul este la a patra vizită în Coreea de Nord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News