Roger Federer s-a retras de la Roland Garros

Facebook Roger Federer
Facebook Roger Federer

Roger Federer, locul 8 ATP, s-a retras de la Roland Garros, deşi se calificase în optimile de finală. 

Roger Federer urma să joace luni împotriva italianului Matteo Berrettini (9 ATP, cap de serie nr. 9).

După ce m-am consultat cu echipa mea, am decis astăzi că trebuie să mă retrag din turneul de la Roland Garros.

După două operaţii la genunchi şi peste un an de refacere este important să-mi ascult corpul şi să nu revin prea repede în competiţie. Sunt încântat că am câştigat trei jocuri. Nu există un sentiment mai bun decât să te întorci pe teren, a spus elveţianul, citat de organizatori.

Federer dăduse de înţeles că se va retrage 

Nu ştiu dacă voi juca meciul din optimi de la Roland Garros, spunea Federer după partida foarte solicitantă, de aproape patru ore, cu germanul Dominik Koepfer (59 ATP) din turul al treilea.

Federer s-a impus greu, în patru seturi, 7-6 (7/5), 6-7 (3/7), 7-6 (7/4), 7-5, şi urma să de piept cu Berrettini.

Trebuie să decid dacă voi continua sau nu. Voi vedea în ziua următoare dacă există vreun risc în cazul în care voi forţa sau poate odihna îmi va prinde bine. La fiecare joc trebuie să reevaluez situaţia şi să văd a doua zi în ce stare mă trezesc şi cum îmi este genunchiul, afirma elveţianul, referindu-se şi la turneul pe iarbă de la Halle care va debuta pe 14 iunie, citat de Digisport.

Federer şi-a anunţat priorităţile pentru 2021, turneul său de suflet de la Wimbledon şi Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august), medalia de aur la simplu fiind singura care îi lipseşte din palmaresul său prestigios.

Osaka, retragere cu scandal 

„Salutări! Nu am intenționat nicio clipă să creez o astfel de situație, în momentul în care am postat mesajul de zilele trecute. Acum, cred că cel mai bun lucru pentru turneu este să mă retrag, ca toată lumea să se poată concentra din nou la tenis. 

Nu am vrut să fiu un motiv de distragere a atenție. Sunt de acord că nu a fost chiar momentul perfect să îmi expun punctul de vedere. Și mai important e că nu voi încerca niciodată să trivializez sănătatea mentală sau să nu folosesc termenul în conformitate cu gravitatea problemei. 

Adevărul este că am trecut prin lungi perioade de depresie după US Open 2018 și că le-am depășit cu greu. Toată lumea care mă cunoaște știe că sunt o fire introvertită, iar toți colegii de competiție au observat că întotdeauna am căștile pe urechi când sunt la turnee. Asta mă ajută să trec peste anxietate. Chiar dacă presa a fost mereu amabilă cu mine, nu sunt un bun orator. Le-am cerut scuze și în particular organizatorilor de la Roland Garros.

Voi lua o pauză, voi sta o perioadă departe de terenul de tenis. Când va fi timpul potrivit, chiar vreau să mă așez la masa discuțiilor cu șefii circuitului. Putem să găsim modalități în care jucătorii, presa și fanii să se simtă mai bine”, a scris Osaka, pe Instagram. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel