Rogers Cup. Simona Halep, decizie surprinzătoare

Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep a decis să joace şi la dublu la turneul Rogers Cup de la Toronto, astfel că debutul ei în Canada are toate şansele să aibă loc cu o zi mai devreme.

Surpriza cea mare nu e faptul că românca va evolua şi la dublu, ci alegerea ei în privinţa partenerei, este vorba de Leylah Annie Fernandez, o sportivă din Canada în vârstă de16 ani! Simona şi Leylah vor debuta, cel mai probabil luni seara (programul încă nu a fost anunţat) cu perechea Nicole Melichar - Kveta Peschke.

Leylah Annie Fernandez este o jucătoare de mână stângă, de mare perspectivă pentru circuitul WTA. În acest an, Fernandez a câştigat Roland Garros la junioare. Ea a disputat şi finala de la Australian Open.

Meciul de dublu din turul 1 poate fi şi încălzirea Simonei Halep pentru confruntarea din turul 2 la simplu, cu Mladenovic sau o jucătoare venită din calificări. Campioana de la Wimbledon în acest an are de apărat titlul la Rogers Cup, informează Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel