Roger Federer a jucat cu Lorenzo Sonego în primul tur la Roland Garros 2019.
Tenismanul elveţian Roger Federer, nr. 3 mondial, a revenit cu o victorie la turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce l-a dominat duminică pe italianul Lorenzo Sonego (73 ATP) cu 6-2, 6-4, 6-4, după o oră şi jumătate, la patru ani de la ultima sa participare la turneul parizian.
Ultimul trofeu la Roland Garros al elveţianului, care are 20 de trofee de Mare Şlem în palmares, data din 2015, când a ieşit în sferturile de finală după ce a fost învins de compatriotul său Stan Wawrinka (6-4, 6-3, 7-6 (7/4)), viitorul câştigător.
În turul 2, Federer va juca cu germanul Oscar Otte (145 ATP), care a beneficiat de statutul de lucky loser.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu