Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a obţinut o victorie dificilă în faţa slovenei Kaja Juvan, cu 5-7, 6-4, 7-5, luni, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului.
Cîrstea (29 ani, 84 WTA) s-a impus după două ore şi 24 de minute, în faţa unei adversare venite din postura de lucky loser, după retragerea cehoaicei Petra Kvitova, a şasea favorită. Kaja Juvan (18 ani, 131 WTA) a dat o replică foarte bună şi nu a fost departe de victorie, deşi a acuzat probleme la inghinali după primele două seturi.
Juvan a câştigat primul ghem al meciului, contra serviciului, dar Cîrstea a revenit şi a preluat controlul, mergând cu serviciul până la 5-5, când slovena a reuşit un break, iar apoi a câştigat primul set cu 7-5. Kaja Juvan a continuat să joace mai bine şi profite de greşelile comise în serie de Cîrstea şi în setul secund, în care a avut 3-1 şi 4-2.
Cîrstea a reuşit un reviriment şi a restabilit egalitatea la seturi, după patru ghemuri consecutive (6-4). În decisiv, Cîrstea a avut mai multe mingi de 3-0, dar le-a ratat şi setul s-a complicat din nou Juvan ajungând să conducă la un moment dat cu 4-2. Slovena a avut şi 5-3, dar Cîrstea a rezistat, a rămas în meci şi a reuşit să se impună cu 7-5.
Cîrstea a comis 4 duble greşeli, Juvan a făcut 7, procentajele la servicii au fost aproximativ egale, Juvan a avut mai multe mingi direct câştigătoare (40-28), dar şi mai multe erori neprovocate (39-29), la numărul total de puncte, Sorana având unul în plus (109-108). Sorana Cîrstea, semifinalistă săptămână trecută la Nurnberg, şi-a asigurat un cec de 87.000 de euro şi 70 de puncte WTA, urmând să o înfrunte în turul secund pe învingătoarea dintre Aliona Bolsova (Spania, 21 ani, 137 WTA) şi Vera Zvonareva (Rusia, 34 ani, 78 WTA).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu