Simona Halep va debuta mâine, marți, la Roland Garros, turneu în care a fost finalistă în 2014 și anul trecut în 2017.
Simona anunță că e gata de start și spune că e întotdeauna o plăcere pentru ea să joace la Roland Garros. Halep se bucură să revină la Paris, oraș pe care îl iubește și pe care l-a ales și drept destinație de vacanță. "Îmi place să mă plimb pe străzi. E frumos. Să observ clădirile, să merg în parcuri. Nu există un motiv anume, pur și simplu iubesc acest oraș, de aceea revin".
Înapoi la tenis, românca vrea să urmeze o linie e echilibrului și a pașilor mici. "Nu vreau să mă concentrez pe presiune, deși există. Am mai multă încredere anul acesta fiindcă în 2017 am avut un rezultat grozav. Asta nu înseamnă că va fi la fel sau mai bine. Nu se știe niciodată. Voi lua totul zi după zi, vom vedea cum merge turneul", a spus ea zilele trecute, potrivit GSP.
Adversara din primul tur este Alison Riske, pe care a întâlnit-o de două ori în circuitul WTA, câștigând de fiecare dată. În 2015, la Roma, pe zgură, Simona a dominat, 6-3, 6-0, dar anul trecut, la Beijing, pe hard, turneu în urma căruia a devenit lider mondial, a fost mai strâns, 6-3, 3-6, 6-2.
Halep spune că va avea un debut dificil
Cu un an diferență de vârstă între ele, s-au întâlnit și la junioare, în 2007, la Orange Bowl, și atunci a învins americanca, însă e un meci care aparține altei epoci a carierei fiecăreia. Riske, 27 de ani, vine după o premieră în cariera ei: prima finală pe zgură, reușită weekend-ul trecut, la Nürnberg, dar pierdută în fața Johannei Larsson. O suprafață cu care nu e foarte familiarizată, mai ales cu deplasarea și alunecarea pe praful roșu, însă americanca joacă la fel peste tot: agresiv, cu lovituri puternice și cu un serviciu competitiv.
"Știu cum joacă", a spus Simona. "Mă aștept la un meci greu. E o luptătoare, nu renunță deloc. Și eu trebuie să fac la fel și să fiu concentrată pe fiecare minge. Mă aștept să fie greu și pentru că e primul tur. E normal să fiu un pic emoționată, dar știu că am șansa mea și mă voi bate pentru ea", mai informează sursa citată.
[citeste si]
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News