Florin Piersic a vorbit despre sacrificiile pentru public și scenă. Printre multele mărturisiri a amintit și de cuvântul pe care-l urăște cel mai mult.
În cadrul evenimentului Gala Premiilor Literare Bookzone, marele actor Florin Piersic a venit la București pentru a-și ridica trofeul pentru cartea autobiografică ”Viața este o poveste...”, care a fost desemnată cea mai apreciată carte de memorii și biografii. În cadrul evenimentului, Florin Piersic a fost emoționat până la lacrimi de felul în care a fost primit de public, prilej cu care a acordat și un interviu pentru WowNews unde a făcut mai multe mărturisiri.
"Mi-e jenă să mi se spună "maestre" când știu lângă cine am trăit eu, cu cine am făcut profesia asta, de la cine am învățat eu. Regizori extraordinari! Câteodată îmi spuneau - ca să poți să joci rolul ăsta trebuie neapărat să ai 20 de kilograme mai puțin! Asta era legat de un rol al meu - Prințul Mîșkin din "Idiotul" al lui Dostoievski. Și atunci, ca să joc rolul (rol pe care l-am jucat ani de zile cu un succes extraordinar) am slăbit 20 de kilograme. Am spus - Fac asta! - pentru că doream să fiu acest personaj. Dacă citiți romanul "Idiotul" o să vedeți că Prințul Mîșkin e socotit de ruși "Hamlet"-ul lor, al rușilor.
Au venit oameni la mine, după spectacol, să-mi pupe mâna - îmi vine să râd. Am zis - Stați, dom'le, ce faceți?
Mi-au zis: "Ați fost ca un Hristos răstignit pe două cruci!" Îți dai seama, mă? Să-mi sărute mâna! Da, e un gest de admirație, dar eu, bărbat, să primesc din partea unui bărbat emoționat de ceea ce am realizat eu pe scenă cu două-trei ore înainte... Să vină să mă îmbrățișeze și să-mi spună - "Vreau să vă sărut mâna"... Zic - "Da' de ce să-mi săruți mâna?". "Pentru că așa am simțit." Ceea ce e un lucru grozav.
Dar o zic din nou: NU sunt maestru. Nu pot să mă pun eu lângă maeștrii adevărați. Publicul e cel care mi-a oferit mie mai mult decât i-am dat eu" a spus Florin Piersic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News