Român, ales primar într-o localitate din Germania

Românul Ştefan Guzu a fost ales primar al unei comune din Germania.

În vârstă de 47 de ani, Ștefan Guzu provine din cea mai numeroasă familie din comuna bistriţeană Poiana Ilvei.  Ştefan Guzu este al patrulea dintre cei 13 copii ai familiei Guzu.

De profesie poliţist, Ștefan Guzu a fost ales primar al comunei Ivenack. Guzu a fost ales al comunei Ivenack, situată în districtul din Mecklenburg Vorpommern, la nord-vest de oraşul Neubrandenburg.

Guzu şi Frank Etzolt, un alt poliţist german, sunt vicepreşedinţi ai Asociaţiei de Prietenie Germano-Română Neubrandenburg-Bistrița, înfiinţată la iniţiativa lui Manfred Dachner, parlamentar german, care este cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa, din anul 2010.

Noul primar al comunei Ivenack este iniţiatorul relaţiilor de parteneriat dintre Poliția Neubrandenburg şi Poliția Bistriţa-Năsăud, relaţie care s-a dezvoltat în cei peste 10 ani în plan social, cultural şi sportiv.

Alegerile au avut loc  pe 25 mai, odată cu alegerile europene. Pentru primăria din  Ivenack au fost doi candidați: românul Ştefan Guzu şi un localnic. Dintre cei 747 de cetăţeni cu drept de vot s-au prezentat la urne 455 de nemţi. 265, adică aproximativ 58,6%, i-au acordat votul românului, în timp ce al doilea candidat a fost votat de 187 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel