Ministerul Afacerilor Externe a transmis o informație de ultimă oră cu privire la starea de sănătate a românului infectat cu coronavirus în Japonia.
Starea de sănătate a românului infectat cu coronavirus este bună, acesta urmând să fie supus unor teste medicale suplimentare în spitalul din Japonia unde este internat, a informat, vineri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), scrie Agerpres.
Un reprezentant al Ambasadei României la Tokyo s-a deplasat, vineri, la unitatea medicală în care acesta este internat.
"Potrivit datelor obţinute de reprezentantul misiunii diplomatice, starea de sănătate a acestuia este bună, în prezent acesta fiind supus unor teste medicale suplimentare. Până la acest moment, nu au fost confirmate cazuri noi de infectare cu coronavirus printre cetăţenii români", precizează MAE.
Ambasada României la Tokyo rămâne în contact atât cu autorităţile nipone, cât şi cu cetăţenii români, acordând asistenţă consulară în limita competenţelor legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News