Un român de 38 de ani, care muncea ca zidar în Italia, a fost împuşcat de un italian în vârstă de 60 de ani, la jumătatea acestei săptămâni. Italianul îi datora românului suma de 6.000 de euro, în contul unor lucrări de zidărie efectuate la una dintre proprietăţile sale.
Publicitate
Conform Corierre Adriatico, românul a mers miercuri seara peste italian, din nou, pentru a-şi cere banii.
Bărbatul i-a zis că intră în casă să ia cardul pentru a merge la bancomat şi a scoate banii. Însă italianul a ieşit din casă cu un pistol şi l-a împuşcat pe român.
Victima a fost transportată de urgenţă la un spital din Ancona. Din fericire, rana suferită nu îi pune viaţa în pericol.
La incident au fost martore mai multe femei care au cerut intervenţia medicilor şi a carabinierilor. Aceştia din urmă au demarat o anchetă însă deocamdată pistolarul este de negăsit, astfel că el a fost dat în urmărire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu