Român mort în Hanau. Primarul din Singureni, reacție: "Suntem şocaţi, nepotul meu plecase pentru o viaţă bună"

Foto: Twitter / The Economist
Foto: Twitter / The Economist

Primarul din Singureni, județul Giurgiu, a vorbit despre tânărul român decedat în atacul din Hanau. 

Primarul localităţii Singureni din judeţul Giurgiu, Marian Pătuleanu, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că tânărul decedat în urma atacului armat din Hanau, Germania, în faţa unui restaurant din localitate, este nepotul lui, un băiat plecat din ţară în urmă cu şase ani pentru o viaţă mai bună şi pentru a face rost de bani pentru tratamentul mamei sale.

Ce spune Maria Pătuleanu

"Ministerul de Externe nu ne-a anunţat nimic, este ultimul care află, după finalizarea anchetei autorităţilor din Germania, dar eu am luat legătura cu familia acestuia pentru că băiatul era plecat acolo împreună cu mama şi cu tatăl lui şi aceştia când au aflat de la televizor s-au deplasat la locul atacului. Părinţii sunt în stare de şoc. Nici ei nu au putut să se apropie de locul tragediei şi nu au fost chemaţi să identifice trupul fiului lor pentru că ancheta este în derulare. Cele mai multe amănunte le-am aflat de la un unchi al lui care lucra, de asemenea, în Germania. Băiatul era angajat la o firmă de curierat şi, în momentul atacului armat, se afla în maşină, în faţa restaurantului unde a avut loc atacul. Se întorcea de la muncă şi a oprit să îşi ia ceva şi atunci atacatorul a ieşit din clădire şi l-a împuşcat şi pe el după ce l-a văzut în maşină", a spus Marian Pătuleanu.

Nu ştie dacă trupul tânărului va fi repatriat

El a spus că şi-a vizitat rudele în Germania anul trecut.

"Am fost în vizită la ei anul trecut şi chiar îmi spuneau că se simt bine, că s-au realizat, că sunt liniştiţi şi acum ...", a completat Marian Pătuleanu.

Edilul a adăugat că nu ştie dacă trupul tânărului va fi repatriat sau procedurile de înmormântare se vor desfăşura în Germania deoarece părinţii lui se află la Hanau, dar, în funcţie de situaţie, va încerca să ofere un sprijin financiar familiei şi va supune atenţiei consilierilor locali acest lucru.

Bilanțul victimelor din atacul de la Hanau

Atacurile armate comise în oraşul german Hanau s-au soldat cu nouă morţi şi mai mulţi răniţi, fiind anchetate ca acţiuni teroriste, a declarat, joi, ministrul de interne al landului Hessa, Peter Beuth.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, o scrisoare-confesiune şi o înregistrare video au fost găsite după ce poliţia a anunţat, în jurul orei locale 6,00, că l-a descoperit pe presupusul autor al atacurilor mort prin împuşcare într-un apartament, alături de o altă persoană decedată, care ar fi mama sa, în vârstă de 72 de ani, citează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel