O româncă arestată duminică, în Spania, avea opt mandate de arestare pe numele ei. Fugara a folosit cel puțin trei identități diferite pentru a se ascunde și mai fusese arestată de 20 de ori.
Publicitate
Duminică, 16 ianuarie, în Alicante, agenții Poliției Naționale au arestat o româncă de 33 de ani, pe numele căreia erau emise opt mandate de arestare. Acestea erau întocmite de instanțe din orașe diferite ale țării, pentru infracțiuni contra proprietății, relatează publicația spaniolă ABC.
Femeia, care mai fusese arestată de 20 de ori, a folosit cel puțin trei identități diferite pentru a se ascunde de autorități. Ea era căutată de organele judiciare din Marbella, Santander, Teruel, Alcoy, Torrevieja și Benidorm, pentru infracțiuni contra proprietății comise în 2017, 2019, 2020 și 2021.
Totul a ieșit la iveală după raportarea a zeci de furturi din locuințe.
O prostituată româncă a fost condamnată la șase ani de închisoare în Spania, după ce a reușit să stoarcă aproape un milion de euro de la unul din clienții săi.
Curtea Superioară de Justiție din Cantabria (TSJC) a confirmat sentința care a condamnat-o la șase ani de închisoare pe angajata unui club de noapte care a obținut, în decursul a trei ani, aproape un milion de euro de la un client al său.
Sentința Camerei Civile și Penale a TSJC, respinge astfel recursul formulat de româncă împotriva sentinței Tribunalului Provincial Cantabria, în care a solicitat achitarea indicând, printre alte motive, o eroare în aprecierea relației sale cu victima, care, potrivit acesteia, era "sexuală și comercială".
Românca în vârstă de 32 de ani a fost găsită vinovată de înșelăciune în formă continuată, fiind condamnată la 6 ani de închisoare, o amendă de 4.320 euro și plata unei despăgubiri către victimă egală cu suma fraudată, 922.000 euro, relata publicația Europa Press.
Cum a reușit românca să obțină aproape un milion de euro de la un client
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, femeia l-a întâlnit pe bărbat la clubul de noapte în care lucra. Ea a stabilit "o relație de prietenie intimă" și conștientă că acesta are o situație materială bună, a pus la cale "o serie de acțiuni pentru a obține cât mai mulți bani. Citește continuarea articolului AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu