Magistraţii danezi au decis marţi că o româncă va petrece 20 de zile în spatele gratiilor, urmând să fie deportată în România pentru că a cerşit pe o stradă din Copenhaga, transmite versiunea daneză a The Local.
Românca în vârstă de 63 de ani urmează să devină prima persoană deportată în urma înăspririi legislaţiei împotriva cerşetorilor de către ministrul Justiţiei, Soren Pape Poulsen.
Nu este însă pentru prima dată când autorităţile daneze deportează o persoană pentru că a cerşit bani sau alte bunuri în public. În noiembrie, magistraţii au condamnat o femeie slovacă la 40 de zile de închisoare şi au cerut deportarea acesteia după ce a cerşit pe străzile din Danemarca.
”Comportamentul ei este continuu şi sistematic, având efecte adverse asupra tuturor trecătorilor care sunt nevoiţi să răspundă la această cerşire”, a declarat procurorul Marlene Beynon în faţa Tribunalului din Copenhaga.
De asemenea, procurorul a argumentat că românca reprezintă o ameninţare serioasă la adresa ţării, o condiţie care trebuie să fie îndeplinită pentru a deporta un cetăţean al Uniunii Europene.
Românca le-a spus magistraţilor că, în ultimii 15 ani, a venit şi a plecat în repetate rânduri din Danemarca.
De asemenea, aceasta a argumentat că cerşeşte pe stradă pentru a-şi susţine financiar cei şapte copii rămaşi în România.
Românca nu va mai putea să intre pentru o perioadă de şase ani în Danemarca.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu