Românca ucisă de rechin în Egipt nu a avut nicio șansă de salvare. Detalii mai puțin știute despre bestia Mako - Video

Românca ucisă de rechin în Egipt nu a avut nicio șansă de salvare. Detalii mai puțin știute despre bestia Mako / Foto: Captură video Youtube Discovery
Românca ucisă de rechin în Egipt nu a avut nicio șansă de salvare. Detalii mai puțin știute despre bestia Mako / Foto: Captură video Youtube Discovery

Vezi în articol mai multe detalii despre rechinul Mako, specia de rechin care a omorat doi turiști în Egipt.

Două turiste au fost ucise de rechin în Egipt. Trupul neînsuflețit al unei turiste românce în vârstă de 44 de ani a fost descoperit la câteva ore după un atac în care a murit o austriacă în vârstă de 68 de ani. Ambele atacuri au avut loc la o distanță de 600 de metri unul de celălalt, în apele coastei Sahl Hasheesh, iar presa străină scrie că ar fi vorba despre un rechin Mako.

Youtube video image

Detalii despre bestia Mako

Mako este numit și rechinul mackerel și este considerat cel mai rapid rechin din lume. Acesta are lungimea corpului de până la 4,3 metri și poate atinge o greutate de până la 600 de kilograme. Femela este în general mai mare decât masculul. Are capul lung, de formă conică, botul ascuțit, iar dinții mari, ascuțiți și fără zimți.

Bestia Mako trăiește în toate apele temperate și tropicale, mai ales în vestul Oceanului Atlantic și Indo-Pacific, în Strâmtoarea Gibraltar, Insulele Aleutine, Hawaii, la adâncimi de cel mult 500 m. 

Se știe că mănâncă în principal pești osoși și calmari, dar mănâncă și alți rechini, mici mamifere marine, țestoase marine și chiar materie organică moartă. Makos shortfin se află în vârful rețelei trofice pelagice, iar adulții nu au prădători naturali cunoscuți. Puii sunt probabil mâncați de alți rechini și poate de adulții canibali.

În timp ce rechinul Mako este una dintre puținele specii de rechini despre care se știe că au mușcat și ucis oameni, aceste evenimente sunt extrem de rare și probabil accidentale, scrie oceana.org.

De ce românca nu a avut nicio șansă în fața bestiei Mako

Orice rechin mare, inclusiv Mako, poate fi periculos pentru un om dacă îl întâlnește. Rechinii Mako au dinți lungi și ascuțiți și pot depăși rapid orice potențială pradă datorită vitezei lor. Ei nu înoată în mod obișnuit în apele de coastă, dar de-a lungul timpului au mai fost raportate cazuri în care oamenii au fost atacați de aceste specii e rechin. Cei care obișnuiesc să facă scufundări se confruntă mai des cu rechini Mako decât înotătorii și surferii. Rechinul Mako este o rudă a rechinului Marele Alb și a fost detectat cu o viteză susținută de 20 mph, dar își poate dubla sau tripla această viteză pentru perioade scurte de timp, scrie eferrit.com.

Rechinul Mako atacă omul mai ales când este provocat de acesta. Face salturi foarte mari atunci când își urmărește prada dar și când este provocat de pescarii care vor să-l vândă pentru consum. Mulți oameni au fost răniți când au încercat să atace acest rechin agresiv, deoarece viteza și forța sa sunt incredibile și îl fac să fie o pradă greu de capturat, scrie destepti.ro.

Luând în calcul dimensiunea sa, viteza cu care se deplasează și dinții puternici pe care îi are, este evident că cele două turiste din Egipt nu au avut nicio șansă în fața acestei bestii fără ajutorul celor aflați în zonă.

Româncă ucisă de rechin în Egipt. Mărturiile cutremurătoare ale turiștilor din Sahl Hasheesh. "Salvamarii au fost atenționați de o fetiță. Plângea în hohote"

Gelu Raul Vădan, un turist român care a văzut momentul în care femeia din Austria a fost atacată de rechin susține că aceasta înota singură în stânga pontonului de la hotelul Tropitel, în stațiunea Sahl Hasheesh, iar salvamarii din zonă ar fi fost atenționați de o fată, chiar înainte de tragedie, că în apă se află un rechin, doar că aceștia nu au crezut-o.

"Au fost atenționați salvamarii, această fetiță care plângea în hohote și cred că este marcată pe viață, spunea că i-a zis „Shark, shark, it is a shark”, iar răspunsul a fost „Nooo, it is a dolphin”. Ori nu trebuie să fii mare expert ca să știi că există o diferență foarte mare între aripioara dorsală a unui delfin și cea a unui rechin." a povestit pentru Pro Tv, Gelu Raul Vădan, un turist român. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel