Autorităţile italiene au început, miercuri dimineaţă, demolarea a două tabere ilegale de imigranţi, în nordul şi sudul Italiei, în care trăiesc aproximativ 85 de români, informează presa italiană.
O tabără de nomazi a fost demolată în zona Chiaravalle, la periferia oraşului Milano (nord). "O tabără abuzivă de nomazi, formată din opt barăci şi cinci corturi şi ocupată de 45 de romi români, a fost demolată miercuri dimineaţă de poliţia milaneză, care a intervenit cu 15 agenţi", anunţă viceprimarul din Milano, Riccardo De Corato, citat de site-ul ziarului La Repubblica, citat de Mediafax.
Potrivit viceprimarului, romii nu au acceptat să fie găzduiţi de municipalitate şi au plecat în scurt timp din tabără.
Tot miercuri dimineaţă, autorităţile italiene au evacuat o tabără din provincia Foggia (regiunea Puglia), în sudul ţării. Aproximativ 40 de români, se pare că sezonieri, locuiau în condiţii igienice precare într-o fostă benzinărie din localitatea Cerignola.
Potrivit site-ului Libero-News, descinderea a avut loc după ce compania Agip, proprietara terenului, reclamase ocuparea abuzivă a staţiei de carburant dezafectate. Un român în vârstă de 37 de ani, Victor C., a fost arestat pentru furt de energie electrică, iar alţi 37 de romi sunt cercetaţi în stare de libertate pentru ocuparea abuzivă a unui teren. Un alt român este cercetat pentru deţinerea unui scuter care figurează ca fiind furat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu