Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj au efectuat 16 percheziții domiciliare, în judeţele Gorj (5) şi Vâlcea (11), pentru destructurarea unui grup infracţional organizat.
Din cercetările polițiștilor a reieșit că, începând cu anul 2013, doi bărbați, din judeţele Vâlcea și Gorj, ar fi inițiat şi constituit, în cele două județe, un grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunilor de fraudă informatică, fals informatic şi spălare de bani. Ulterior, la acest grup infracţional, ar fi aderat aproximativ 20 de persoane, se arată într-un comunicat de presă.
Gruparea şi-ar fi desfăşurat activitatea între anii 2013- 2015, prin administrarea mai multor site-uri specializate în vânzarea de utilaje agricole şi de construcţii second hand, postând anunţuri fictive prin care ar fi oferit spre comercializare astfel de bunuri, pe care nu le-ar fi deţinut în realitate. Prin această metodă, ar fi indus în eroare aproximativ 140 de cetăţeni din Polonia, Germania, Italia, Austria, Belgia şi România.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste un milion de euro. 14 persoane au fost conduse la sediile D.I.I.C.O.T.-B.T. Gorj şi Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, în baza mandatelor de aducere, în vederea continuării cercetărilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu