Aproximativ 70% din români îşi doresc să cumpere o locuinţă decât să închirieze una, preferinţele îndreptându-se în special către apartamente cu trei camere, însă aproape jumătate dintre respondenţi dispun de un avans mai mic de 10.000 de euro, potrivit unui sondaj realizat de portalul imobiliare.ro
Dintre cei care vor să achiziţioneze o locuinţă, 72% sunt interesaţi de un apartament şi numai 28% de o casă, răspunsul putând fi influenţat, potrivit imobiliare.ro, de puterea de cumpărare, informează Mediafax.
Pentru 60% dintre respondenţi, nu este deloc important ca locuinţa să fie nouă.
"Deşi preţul este un factor important, cei mai mulţi ar dori să achiziţioneze un apartament cu trei camere (40%), preferinţă urmată de apartamentele cu două camere (24%), cele cu patru camere (22%) şi garsoniere (16%)", potrivit imobiliare.ro, care arată că 23% dintre respondenţi preferă locuinţele cu suprafeţe de 60-80 metri pătraţi, 22% pe cele de 80-100 metri pătraţi şi 17% pe cele de peste 100 metri pătraţi.
Potrivit datelor portalului imobiliar, peste jumătate dintre respondenţi ar fi de acord să achite pentru o locuinţă între 35.000 şi 80.000 de euro, în timp ce 16% dintre cei chestionaţi au declarat că ar plăti între 80.000 şi 100.000 de euro, iat un procent similar ar plăti o sumă mai mică de 35.000 de euro. Doar 8% dintre respondenţi ar plăti între 100.000 şi 150.000 de euro, iar procentul celor care ar plăti între 150.000 şi 200.000 de euro este de 3%.
Legat de avansul pe care ar fi dispuşi să-l plătească pentru o locuinţă, 49% dintre persoanele chestionate au declarat că pot plăti sub 10.000 de euro.
Întrebaţi despre ratele lunare pe care ar putea să le achite, 17% dintre respondenţi sunt dispuşi să plătească o rată lunară de maximum 150 de euro. Un procent de 32% ar putea achita lunar rate între 250 şi 300 de euro pe lună, 19% de circa 150 - 250 euro/lună, aproape 13% pot plăti între 350 şi 500 de euro/lună. Puţini dintre respondenţi au declarat că ar putea plăti peste 500 de euro/lună, respectiv 9% între 500 şi 700 de euro/lună, iar 10% peste 700 de euro.
"Dezvoltatorii imobiliari au scos pe piaţă oferte care de care mai atractive privind atragerea clienţilor prin includerea unor obiecte de mobilier sau diverse dotări (aragaz, frigider, maşină de spălat) sau chiar autoturisme sau excursii. Totuşi, se pare că nu acestea sunt argumentele care determină decizia de achiziţie. Potrivit sondajului realizat, eliminând factorii preţ şi amplasament, reiese că cel mai mult contează izolarea termică a locuinţei, vechimea imobilului, locul de parcare şi calitatea vecinilor", se arată în datele imobiliare.ro.
De asemenea, foarte important în determinarea unui potenţial beneficiar să achiziţioneze o locuinţă este accesul facil la mijloacele de transport în comun, cadrul natural în care se află locuinţa sau existenţa unui parc în apropiere. În topul interesului, aceste criterii sunt urmate de existenţa în zona a unei pieţe, supermarket sau magazin alimentar, grădiniţă sau şcoală în apropiere, precum şi apropierea locuinţei de o clinică medicală sau spital.
Potenţialii beneficiari interesaţi să cumpere o locuinţă sunt majoritar tineri, 35% dintre respondenţi au sub 30 de ani, 29% au între 30 şi 35 de ani, 15% au între 35 şi 40 de ani, 13% au între 40 şi 45 de ani, peste 45 de ani au circa 8% dintre respondenţi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu