Români, victime ale unui atac mafiot, la Roma

Cinci autoturisme ale unor imigranţi români au fost incendiate, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, într-un cartier situat la periferia Romei.

Locuitorii cartierului Borghesiana, situat la periferia estică a capitalei Italiei, au fost treziţi de zgomote puternice, în jurul orei 4.00 dimineaţa, potrivit site-ului RomaToday.it. Cinci autoturisme înmatriculate în România care erau parcate pe strada San Fili au fost incendiate, fiind distruse în totalitate.

În zonă era staţionată şi o maşină cu număr italian, dar vehiculul nu a fost incendiat.

Citește și: ITALIA: Anunțul "rasist" care a stârnit vâlvă



Pompierii sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate pagubele, iar carabinierii au declanşat o anchetă pentru distrugere intenţionată.

Ipoteza privilegiată de anchetatorii italieni este cea a unui act cu caracter rasist şi xenofob comis de piromani împotriva comunităţii românilor din Italia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel