Ilan Laufer militează pentru schimbarea imnului naţional al României. Politicianul afirmă că avem nevoie de un imn "mai dinamic, mai optimist, mai simplu de memorat".
"Proiectul România 10 în 10 dorește ca toți românii să ajungă să înțeleagă sensul și să aprecieze simbolurile naționale. Imnul țării este un simbol fundamental, sacru, al României. Este necesar să discutăm serios despre ce înseamnă România azi, ce ne place și ce am dori să schimbăm în bine. Imnul este esența mesajului național, ce alt loc mai bun pentru a începe această consultare? Mulți români ne-au spus că și-ar dori un imn mai dinamic, mai optimist, mai simplu de memorat", afirmă Ilan Laufer.
"Versurile imnului actual, „Deșteaptă-te, române!”, au fost compuse în 1848, când România încă nu exista ca stat și noi toți ne aflam sub dominație străină. Acum, România, cu bune și cu rele, se află la cel mai înalt nivel de dezvoltare din istorie. Suntem un stat unitar, o democrație (chiar și imperfectă), suntem membri în UE și NATO. Mai are sens în acest moment un apel la a ne deștepta „din somnul cel de moarte”? Sau avem nevoie de un mesaj care să reflecte mai bine stadiul actual în care se află România și aspirațiile pe care le avem astăzi?
Generând o dezbatere națională privind imnul de stat, vom asigura că înțelegem ce ne animă și ne aduce împreună astăzi ca popor. Vom înțelege care sunt valorile care ne unesc și ce ne dorim de la viitor", transmite Ilan Laufer.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu