Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a vorbit la DC News despre demersurile care se fac pentru ca România să fie pusă pe harta mondială a producţiei de baterii pentru maşinile electrice, o industrie a viitorului.
Claudiu Năsui a explicat la DC News cum poate România să fie o verigă a lanţului de producţie a bateriilor electrice prin exploatarea de către Salrom a zăcămintelor de grafit din ţară şi, apoi, prin producerea grafenului necesar la producerea bateriilor.
"Trebuie să avem şi puţină viziune. Bateriile sunt construite dintr-o serie întreagă de materii prime, una dintre ele fiind grafenul, obţinut din grafit. Şi ghiciţi ce avem noi în România? Salrom are o licenţă pentru un zăcământ de grafit. Şi chiar nu văd niciun motiv pentru care nu am construi această industrie de exploatare de grafit şi lângă ea toată producţia de grafen.
Şi vă spun un lucru: de ce ar veni în România (n.r. – marile companii care produc maşini electrice) că trebuie să oferim un avantaj comparativ. Am pregătit exploatarea, pentru Salrom am vorbit inclusiv cu instituţii financiare internaţionale să vină cu investiţii, vrem să facem şi listarea ei la bursă – care este o garanţie a transparenţei, un lucru foarte bun şi chiar zilele trecute a fost finalizată licitaţia pentru studiul de fezabilitate.
Ţările din Europa de Vest se concentrează foarte mult pe pasul final, al producţiei efective de baterii, dar toate celelalte materii prime, e nevoie şi de ele. Aceasta este o nişă pe care România poate să meargă", a explicat Claudiu Năsui.
VIDEO:
"Pași noi pentru punerea României pe harta producției de baterii. Licitația internațională pentru studiul de fezabilitate pentru exploatarea grafitului din România a fost încheiată de Salrom. Câștigătorul licitației este o firmă cu o bună reputație: consultantul german Roland Berger.
O firmă specializată în domeniu, cu expertiză internațională.România poate deveni un loc foarte important pentru industria bateriilor, iar asta în mod natural, fără subvenții sau scheme de ajutor de stat plătite tot din banii contribuabililor. Multe tehnologii moderne pentru fabricarea bateriilor și a panourilor solare folosesc grafenul, care se obține din grafit, produs pe care de asemenea vrem să-l fabricăm în România.
Iată că România poate face și produse pentru viitor, nu produse ale trecutului susținute în zadar, an de an, cu banii contribuabililor doar pentru plata unor salarii către fel și fel de șefi care nu și-ar găsi de muncă în nicio companie privată.Din ultimele prospecțiuni, zăcământul din cele două exploatații din zona Baia de Fier, Cătălinu și Ungurelașu, ar ajunge pentru câteva zeci de ani de exploatare, cu aplicarea tuturor normelor de mediu agreate de UE.Acest nou pas din dezvoltarea Salrom stă mărturie pentru ceea ce poate face o reformă în adevăratul sens al cuvântului, când consiliul de administrație este performant și alcătuit din profesioniști care și-au dovedit competențele în mediul privat", a transmis, astăzi, Claudiu Năsui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu