România a cucerit aurul la gimnastică aerobică în proba de grup la Mondialele de la Baku

România a cucerit aurul la gimnastică aerobică în proba de grup la Mondialele de la Baku
România a cucerit aurul la gimnastică aerobică în proba de grup la Mondialele de la Baku

România a cucerit medaliile de aur în proba de grup, sâmbătă, la cea de-a 16-a ediţie a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Baku. 

Gabriel Bocşer, Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici şi Mihai Alin Popa, care încheiaseră calificările cu cea mai mare notă, s-au impus în finală cu 22,583 puncte, potrivit site-ului Federaţiei Române de Gimnastică.

Bilanţul României la Baku a fost completat de argintului obţinut la echipe şi bronzul din proba de trio. Gabriel Bocşer a ratat medalia de bronz la individual masculin pentru 0,2 puncte, terminând pe locul al patrulea.

Pe 4, cu 17,700, s-au clasat şi cele 8 gimnaste care au concurat la aerobic dance: Bianca Becze, Sandra Dincă, Alina Radu, Sarmiza Niculescu, Roberta Pleşa, Flavia Sentea, Selena Şotângă şi Steliana Stoenescu. Sarmiza Niculescu şi David Gavrilovici au încheiat pe locul 8 la cuplu, fiind notaţi cu 20,250.

Nu mai puţin de 65 de medalii, dintre care 25 de aur, au câştigat sportivii români la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică din 1995 până în prezent. Gimnaştii români mai au în acest an o competiţie de top, Campionatele Europene de la Pesaro (Italia), în perioada 17-19 septembrie.

România a cucerit vineri o medalie de argint şi una de bronz, vineri, la cea de-a 16-a ediţie a Campionatelor Mondiale de gimnastică aerobică de la Baku



România a câştigat argintul în proba pe echipe (16), fiind devansată de Rusia (13), dar terminând înaintea Ungariei (23), clasamentul întocmindu-se pe baza celor mai bune rezultate înregistrate la trio, perechi mixte, grup, dans aerobic şi individual masculin sau feminin.

România 2 (Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici) a obţinut bronzul în proba de trio, cu 22,427, devansată de Bulgaria (22,877 puncte) şi Ungaria 2 (22,616). România 1 (Gabriel Bocşer, Sarmiza Niculescu, Alin Mihai Popa) a ocupat locul 5, cu 21,933 puncte.

La individual feminin, Teodora Cucu s-a clasat pe locul patru, cu 21,650 puncte. Sportivele de pe podium au fost toate notate cu 21,850 puncte, dar Ayse Onbasi (Turcia) a luat aurul, Darina Paşova (Bulgaria) şi-a adjudecat argintul, iar Daria Tihonova (Rusia) a obţinut bronzul.

Gabriel Bocşer a fost al patrulea în calificările la individual masculin, cu 21,500.

În proba de cuplu, Sarmiza Niculescu şi David Gavrilovici (România 2) s-au calificat în finală de pe locul 6 (21,400), Alina Radu şi Daniel Ţavoc (România 1) au ratat finala, clasându-se pe 17 (19,300).

La aerobic dance, România (Sandra Dincă, Alina Radu, Sarmiza Niculescu, Maria Bianca Becze, Roberta Pleşa, Flavia Sentea, Selena Şotângă, Steliana Stoenescu) a ocupat locul patru în calificări, cu 17,550 puncte.

În calificările de la grup (Gabriel Bocşer, Teodora Cucu, Daniel Ţavoc, David Gavrilovici, Mihai Alin Popa), România a avut cea mai bună evoluţie, cu 22,483 puncte, devansând Ungaria (22,466) şi Rusia (21,800).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel