EXCLUSIV  România a declarat război Statelor Unite. De ce n-a rămas neutră

FREEPIK
FREEPIK

România a declarat război Statelor Unite. De ce n-a rămas neutră? Aflăm răspunsul de la prof. Marius Diaconescu de la Universitatea din București.

La 12 decembrie 1941, împreună cu Germania și Italia, Guvernul României a declarat război Statelor Unite. Acest act, venit la insistențele Axei, marchează un moment semnificativ în relațiile diplomatice dintre cele două națiuni. Deși nu au existat operații militare directe între România și SUA, evenimentul a avut consecințe majore asupra relațiilor bilaterale, necesitând decenii pentru a reface legăturile diplomatice.

Ion Antonescu a fost principalul arhitect al alinierii României cu Axa. Decizia sa de a declara război SUA a fost influențată de alianța cu Germania nazistă.

De ce a declarat România război Statelor Unite ale Americii? De ce nu a rămas neutră?

Profesorul Marius Diaconescu de la Universitatea București a explicat motivele acestei decizii:

 

România, obligată să declare război SUA

„România a declarat război SUA abia după ce a făcut-o Germania. N-am fost noi înaintea Germaniei. Fiind parte a alianței cu Germania și Italia, în momentul în care aceste două puteri au declarat război SUA, România era nevoită să urmeze același drum. Când faci alianțe, trebuie să îți respecți cuvântul dat”, a explicat profesorul Diaconescu la emisiunea „Anti-mit” de la DCNews.

Contextul european din 1941

„Când noi am declarat război Americii, aproape toată Europa era în mâna germanilor. Franța era ocupată parțial, Polonia, Cehoslovacia, o parte din Rusia sovietică erau în mâna germanilor. O parte din Iugoslavia era ocupată parțial de germani, iar grecii de italieni, italienii fiind cu germanii”, a mai zis profesorul.

România în căutarea aliaților pentru Basarabia și Bucovina de Nord

România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice în speranța recuperării Basarabiei și Bucovinei de Nord, teritorii pierdute în 1940.

„Noi am intrat în război împotriva Uniunii Sovietice în speranța că vom recupera Basarabia și Bucovina de Nord. Când ai un asemenea plan, trebuie să-ți cauți aliați. În acel moment, aliatul pe care l-a găsit Antonescu a fost Germania. Nu fac apologia lui. A fost, într-adevăr, o mișcare greșită, dar în acel moment probabil că nu exista altă variantă. Atunci când revendici ceva, cum revendicam noi Basarabia și Bucovina de Nord, trebuie să oferi ceva în schimb”, a mai zis Marius Diaconescu.

Planul inițial al României era de a merge până la linia Nistrului, însa calculele strategice s-au schimbat pe parcurs

„Planul inițial probabil că era să mergem până la linia Nistrului. Cel puțin asta credeau soldații și ofițerii Armatei Române în 1941. Apoi s-au schimbat planurile și ne-am adaptat greșit. A fost o eroare de calcul care, nu știm în ce măsură, ar fi schimbat soarta războiului. Uniunea Sovietică era clar pusă să ia Basarabia înapoi și să o stăpânească în dauna României”, a mai zis profesorul.

Deși formal, România a fost în război cu SUA, acest conflict nu a avut consecințe directe pe câmpul de luptă, dar a influențat statutul României la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, când a fost considerată stat inamic și a avut o poziție dezavantajoasă la tratativele de pace.

Astfel, decizia de a urma Germania în declararea războiului contra SUA s-a dovedit a fi o greșeală strategică cu efecte pe termen lung asupra destinului României.

Youtube video image

 

VEZI ȘI: EXCLUSIV  Mitul Nicolae Titulescu: Cum ne-a pus în cap Italia, cu efect Dictatul de la Viena

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel