România a încheiat cu succes al doilea acord stand-by cu FMI

Alegeri prezidentiale 2024

Consiliul Director al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a avizat miercuri ultimele două evaluări ale acordului cu România şi a aprobat scrisoarea de intenţie transmisă de autorităţile de la Bucureşti, astfel că acordul început în 2011, în valoare de 5 miliarde de lei, a fost finalizat cu succes, relatează Mediafax.  

Finalizarea evalărilor a şaptea şi a opta fac disponibilă pentru tragere o sumă echivalentă cu 450,6 milioane de DST (circa 520,74 milioane de euro), iar resursele aflate la dispoziţia României din partea Fondului în actualul acord se situează la echivalentul a 3,09 miliarde DST (circa 3,57 miliarde de euro ), se arată într-un comunicat al FMI.

"România a încheiat cu succes al doilea acord stand-by cu Fondul. Economia s-a stabilizat. Inflaţia de bază rămâne redusă, iar balanţa fiscală şi cea a contului curent sunt sustenabile. Totuşi, creşterea este slabă şi există riscuri de înrăutăţire a situaţiei. Reformele structurale sunt critice pentru realizarea potenţialului de creştere al României şi pentru crearea de locuri de muncă, în timp ce continuarea disciplinei fiscale este esenţială pentru ancorarea stabilităţii macroeconomice", a declarat prim adjunctul directorului executiv al FMI, Nemat Shafik.

FMI recomandă Guvernului noi reforme în domenii precum sănătate, taxe, energie, transporturi şi companii de stat.

“Sunt necesare şi reforme ale administraţiei taxelor şi sănătăţii, împreună cu măsuri de lărgire a bazei de taxare (...) Reforma în sectoarelor energetic şi transporturi şi în privinţa companiilor de stat rămâne incompletă. Autorităţile au început să majoreze gradual preţurile la electricitate pentru a ajunge la o piaţă mai competitivă, concomitent cu adoptarea de măsuri pentru protejarea consumatorilor vulnerabili. Aceste măsuri sunt binevenite, dar trebuie făcut mai mult pentru reformarea companilor de stat ineficiente, inclusiv printr-o implicare mai amplă a sectorului privat”, a spus Shafik.

FMI notează că politica monetară este în linii mari adecvată, iar sistemul bancar bine capitalizat, dar vulnerabil la şocuri externe.

“Astfel, autorităţile ar trebui să continue să-şi îmbunătăţească mecanismele de management al crizei şi planurile de urgenţă. În particular, sunt necesare noi eforturi pentru înlăturarea obstacolelor în calea rezolvării creditelor neperformante şi trebuie rezolvate deficienţele legate de guvernanţa corporativă la noua autoritate unificată de supraveghere”, a afirmat Shafik.

Înţelegerea a fost parafată în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, până la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducã arieratele şi să adopte măsuri de îmbunătăţire a managementului companiilor de stat.

România a îndeplinit toate cele cinci acţiuni prealabile prevăzute în Acordul stand-by

Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice a fost publicat un comunicat în care se precizează că România a îndeplinit toate cele cinci acţiuni prealabile prevăzute în acordul stand-by cu Fondul.

"Guvernul României salută decizia favorabilă a Fondului Monetar Internaţional privind finalizarea cu succes a acordului cu FMI, prin închiderea evaluărilor 7 şi 8, şi apreciază că aceasta reflectă îmbunătăţirea situaţiei macroeconomice a României şi progresele realizate în direcţia reformelor structurale. România a îndeplinit toate cele cinci acţiuni prealabile prevăzute în Acordul stand-by şi anume:

1. Reducerea arieratelor Bugetului de Stat sub 0,02 miliarde lei – arieratele Bugetului de Stat în luna mai 2013 au fost de 18,9 milioane lei (în anexa 1 este prezentată evoluţia arieratelor la bugetul de stat între lunile decembrie 2012 – mai 2013);

2. Reducerea arieratelor autorităţilor locale sub 0,3 miliarde lei – arieratele autorităţilor locale în luna mai 2013 au fost de 150,6 milioane lei (în anexa 1 este prezentată evoluţia arieratelor autorităţilor locale între lunile decembrie 2012 – mai 2013);

3. Desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru vânzarea pachetului majoritar la CFR Marfă;

4. Vânzarea a 15% din acţiunile deţinute de stat la Transgaz;

5. Semnarea unui contract cu un consultant de tranzacţie pentru o ofertă publică iniţială (IPO) de 15% din capitalul social al Complexului Energetic Oltenia.

Consolidarea fiscal-bugetară s-a reflectat în încadrarea deficitului bugetar sub ţinta de 3% din PIB, respectiv 2,9% în anul 2012, precum şi în credibilitatea angajamentelor pe termen mediu asumate de Guvern, potrivit cărora deficitul va fi în continuare redus la 2,4% în 2013 şi 2% în 2014.

Au fost alocate fonduri substanțiale pentru implementarea Directivei UE privind combaterea întârzierii în efectuarea plăţilor în tranzacţiile comerciale şi au fost prioritizate proiectele de investiţii cu finanţare naţională, resursele orientându-se către proiectele cu finanţare UE, în paralel cu reducerea subvenţiilor.

Reformele structurale au presupus, pe de o parte, implementarea de reforme strategice şi de reglementare în domeniile transporturi şi energie, pe de altă parte, reforma întreprinderilor de stat, materializată în continuarea procesului de privatizare şi în implementarea managementului privat la întreprinderile publice.

Încheierea cu succes a acordului cu FMI, la doar câteva zile după ce UE a abrogat procedura de deficit excesiv pentru România, reprezintă un semnal de încredere atât pentru pieţele financiare internaţionale cât şi pentru investitorii străini, iar acest lucru se va reflecta în îmbunătăţirea climatului economic din ţara noastră", precizează comunicatul Ministerului Finanțelor Publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel