Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru împrumutul destinat reformei sectorului sanitar.
„La solicitarea Ministerulului Sănătății și Ministerului Finanțelor, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 19 august a.c., proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), semnat la București în 11 iunie 2021, aferent finanțării adiționale în valoare de 150 de milioane de euro, destinată susținerii Proiectului privind reforma sectorului sanitar - îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar”, se arată într-un comunicat oficial de presă.
„Această finanțarea adițională de 150 de milioane de euro asigură continuarea și finalizarea activităților prevăzute în cadrul proiectului privind reforma sectorului sanitar, finanțat inițial cu 250 de milioane de euro.
Cele 150 de milioane de euro vor fi investite, în principal, în lucrările de execuție și achiziția de echipamente pentru centrele de arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu și Spitalului Clinic de Urgență Târgu-Mureș, pentru modernizarea sistemului de telemedicină și îmbunătățirea rețelei de screening pentru cancerul cervical”, se mai arată în document.
Agenda şedinţei de Guvern poate fi completată cu proiecte de acte normative incluse pe lista suplimentară.
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru aprobarea Contractului de finanţare (Proiectul privind Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi - COVID-19), între România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti şi la Luxemburg la 20 aprilie 2021
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/08/LG-5.pdf
2. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului de împrumut (Finanţare adiţională pentru Proiectul privind reforma sectorului sanitar - îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 11 iunie 2021
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/08/LG-1.pdf
3. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind şcoli mai sigure, incluzive şi sustenabile) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 6 mai 2021
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/08/LG-2.pdf
4. PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Convenţiei multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor, deschisă spre semnare şi semnată de România la Paris, la 7 iunie 2017
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/08/LG-3.pdf
5. PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării Naţionale şi de forţele armate străine pe teritoriul României
Proiectul poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/08/LG-4.pdf
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu