Adrian Năstase, fost premier al României, a vorbit despre planul lui Vladimir Putin de a reface sfera de influență în Europa de Est, amintind Rusiei un element important cu privire la relația cu țara noastră. El s-a lansat și-n jocul președintelui rus și a ridicat o întrebare-cheie.
Rusia amenință Ucraina prin trupe poziționate la graniță. Ceea ce inițial se voia a fi un exercițiu militar, chiar dacă nimeni nu l-a crezut atât de inofensiv, se arată astăzi a expune un plan bine stabilit al lui Vladimir Putin, președintele rus părând a avea ambiția mult vehiculată cu privire la ceea ce unii au numit refacerea sferei de influență în Europa de Est. Deși nu ar fi prima dată când încalcă teritoriul ucrainean, de această dată, amenințarea rusească nu țintește doar Ucraina. Moneda de schimb este și România, așa cum a exprimat, în această săptămână, Serghei Lavrov, cel care servește ca ministru de Externe al Rusiei încă din 2004.
”Unul dintre fundamentele inițiativei noastre este formulat foarte clar și nu permite interpretări ambigue. Vorbim despre retragerea forțelor, echipamentelor și armelor străine și alte demersuri pentru a reveni la configurația din 1997 pe teritoriul țărilor care nu erau membre NATO la data precizată. Acestea includ atât Bulgaria, cât și România.” a spus, cât s-a putut de răspicat, Serghei Lavrov, care și-n trecut a avut declarații cu privire la scutul de la Deveselu. Citește aici mai mult
Anterior, în acest conflict, s-au mai făcut aluzii la revenirea la configurația NATO din 1997. Însă, de această dată, Lavrov a spus, cât s-a putut de clar, ce țintă are Vladimir Putin, confirmând scenariul refacerii sferei de influență. Îngrijorările cresc cu atât mai mult cu cât sunt state care fac pasul în spate în ajutorarea Ucrainei. Citește aici
Aderarea României la NATO este o realizare a Guvernului Adrian Năstase. În această seară, la Antena 3, fostul premier al României a vorbit despre acest context geopolitic sensibil pentru țara noastră. Destul de relaxat în abordare, Adrian Năstase a afirmat: ”Este șocant că Putin vrea să revină la momentul 1990. Bun, dacă aș avea posibilitatea să-i transmit un mesaj, l-aș întreba de ce să nu ne întoarcem la 1812, când Imperiul otoman a cedat Rusiei Basarabia, un teritoriu care nu-i aparținea? Dacă ne întoarcem în timp la 1990 sau 1997, ar trebui ca liderii din România să-și aducă aminte că există un tratat bilateral România - Rusia, care a fost încheiat în 2003, într-un moment în care România deja fusese invitată să fie membră NATO. În acest tratat bilateral se spune că fiecare țară are dreptul să-și aleagă mijloacele sale prin care-și asigură securitatea. Toate aceste lucruri ar îndreptăți România, în momentul în care Rusia o menționează, să participe la acest dialog, pentru a-și prezenta argumente pe care nu știu dacă americanii le cunosc sau cei de la NATO”.
Adrian Năstase critică faptul că România ”discută”, la nivel internațional, prin intermediari: ”Uitați-vă la premierul Viktor Orban, care urmează să meargă la 1 februarie, la Moscova, pentru a discuta despre o nouă centrală nucleară și despre alte subiecte de interes, de infrastructură, iar noi, practic, nu mai discutăm decât prin intermediari care nu neapărat reprezintă și interesele noastre, reprezintă interese colective, fără îndoială, dar nu și interese proprii”.
Cu privire la promisiunea făcută Uniunii Sovietice de a nu extinde structura NATO înspre Est, Adrian Năstase spune că ”Discuția s-a purtat când s-a negociat tratatul privind reunificarea Germaniei. Unii spuneau că, într-adevăr, s-a făcut această promisiune. La acel moment, practic, Pactul de la Varșovia încă funcționa, deci era greu ca cineva să discute despre intrarea statelor din Est în NATO. Trebuie să ținem seama de acest lucru. A fost un angajament privind Germania de Est, asta se discuta atunci și acel angajament a fost respectat.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu