România, aderare la Schengen. Parlamentul European, mesaj pentru țara noastră și Bulgaria

 Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European a aprobat miercuri un raport în care denunţă 'unele deficienţe' în funcţionarea spaţiului Schengen, cum ar fi controalele temporare introduse la frontiere ca urmare a valului de migranţi, în acelaşi text menţionându-se că România şi Bulgaria sunt pregătite pentru o intrare imediată în acest spaţiu de liberă circulaţie, transmite agenţia EFE. 

Eurodeputaţii comisiei LIBE cer guvernelor statelor ce fac parte din Schengen să aplice criteriul încrederii reciproce care a stat la baza creării acestui instrument ce permite libertatea de mişcare între state fără controale la graniţe. 

Acesta este primul raport anual privind funcţionarea spaţiului Schengen elaborat de PE, în care sunt descrise 'unele deficienţe', precum reintroducerea controalelor temporare la frontiere, decizie pe care autorii raportului o pun pe seama a ceea ce ei numesc 'eşecurile' sistemului de azil comun şi lipsa de voinţă politică şi de solidaritate între statele membre ale Uniunii Europene. 

Mai mult decât atât, ei condamnă 'orice ridicare a unor bariere fizice, cum ar fi gardurile'. Ungaria a ridicat astfel de garduri pentru a opri imigraţia la graniţa sa cu Serbia, Croaţia şi Slovenia, numai cea din urmă făcând parte din Schengen. 

Mesaj pentru statele europene 

Printre acţiunile pe care eurodeputaţii consideră că trebuie să le întreprindă guvernele europene sunt enunţate necesitatea stabilirii unui sistem eficient de răspuns pentru misiunile de salvare a migranţilor care vin pe mare către Europa, pentru a se evita astfel pierderile de vieţi omeneşti, precum şi consolidarea cooperării cu statele de unde provin migranţii. 

De asemenea, membrii comisiei LIBE doresc să fie efectuate vizite surpriză la frontiere pentru a evalua pe teren funcţionarea spaţiului Schengen, autorităţile competente să întocmească statistici şi să fie consolidată cooperarea între poliţiile de frontieră naţionale. 

Pe de altă parte, eurodeputaţi acestei comisii au reiterat în raportul lor că România şi Bulgaria sunt 'pregătite' pentru o intrare 'imediată' în spaţiul Schengen, poziţie împărtăşită de Comisia Europeană, nu însă şi de Consiliul European, unde sunt reprezentate statele membre, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel